Un deputat cere ministrului Mediului să răspundă acuzaţiilor de trafic de influenţă în favoarea Fundaţiei Conservation Carpathia
0Deputatul PSD Carmen Moldovan, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Mediu, cere ministrului Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, să răspundă de urgenţă achizaţiilor de trafic de urgenţă în favoarea Fundaţiei Conservation Carpathia, aduse în urma unei anchete realizate de „Nostra Solva“ - Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România şi publicată în cotidianul „Puterea“.
„În calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Mediu, dar şi de simplu cetăţean îngrijorat de situaţia pădurilor României, fac un apel public la Cristiana Paşca Palmer, ministrul responsabil, să răspundă cât mai urgent acuzaţilor foarte grave care i se aduc în materialul de presă «Anchetă Nostra Silva. Germanul Promberger, omul de legătură Conservation Carpathia - Ministerul Mediului», apărut în data de 19 octombrie, în cotidianul «Puterea»“, a declarat deputatul Carmen Moldovan.
Deputatul PSD arată, într-un comunicat, că investigaţia a scos la iveală „informaţii şi indicii foarte grave privind posibile fapte penale şi complicităţi vinovate“ între conducerea Ministerului Mediului, reprezentată de Cristiana Palmer şi secretarii de stat Erika Stanciu şi Viorel Lascu, şi diverşi oameni de afaceri străini cu interese majore în domeniul pădurilor, grupaţi în jurul Fundaţiei Conservation Carpathia.
„În esenţă, jurnaliştii susţin că o instituţie publică de primă linie, Ministerul Mediului, a fost confiscată de interese private, iar oameni de afaceri foarte puternici au reuşit să îşi pună oamenii în funcţii cheie la finele lui 2015. Prin intermediul funcţiilor publice pe care le ocupă în prezent, aceste persoane nu fac decât să promoveze binele celor care i-au pus în funcţii şi să sprijine jefuirea pădurilor României“, se mai arată în comunicatul transmis de deputat.
Astfel, deputatul PSD Carmen Moldovan cere ministrului Mediului să lămurească această situaţie şi acuzaţiile care i se aduc. „Dacă ministrul Mediului nu va dori să ofere explicaţiile publice care se impun atunci, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru mediu, voi folosi toate instrumentele legale şi parlamentare de care dispun pentru aflarea adevărului. Acuzaţiile împotriva Cristianei Palmer şi a colaboratorilor săi de la Ministerul Mediului sunt prea grave pentru a fi ascunse sub preş“, a mai arătat preşedintele Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaţilor.
De asemenea, deputatul PSD îi adresează ministrului Mediului, în declaraţia transmisă presei, câteva întrebări: „1. Aţi făcut trafic de influenţă în favoarea proiectelor susţinute de colegii dumneavoastră, milionari în euro, de la Fundaţia Conservation Carpathia? 2. Aţi făcut trafic de influenţă pentru proiectul constituirii Parcului Naţional Făgăraş, o afacere controlată în totalitate de prietenii dumneavoastră de la Fundaţia Conservation Carpathia? 3. Cum aţi fost recompensată pentru devotamentul arătat? 4. Aveţi de gând să vă daţi demisia din calitatea de ministru al Mediului sau vă aşteptaţi ca prietenii dumneavoastră să vă apere? 5. De ce nu aţi reacţionat public la acuzaţiile care vi se aduc, din moment ce ele aduc atingere gravă instituţiei pe care o conduceţi? 6. Aţi informat primul-ministru despre acuzaţiile aduse împotriva dumneavoastră? Este dispus să tolereze în guvernul său încă un ministru pentru protejarea marilor interese private?“.