Un adolescent de 17 ani, intrat în moarte cerebrală, a salvat viaţa a patru necunoscuţi, după ce familia a fost de acord cu transplantul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transplanturile au fost posibile după ce un adolescent de
17 ani a intrat în moarte cerebrală. FOTO: zcj.ro
Transplanturile au fost posibile după ce un adolescent de 17 ani a intrat în moarte cerebrală. FOTO: zcj.ro

Un adolescent de 17 ani intrat în moarte cerebrală a salvat viaţa a patru necunoscuţi, după ce familia a fost de acord cu transplantul. Intervenţiile de prelevare pentru ficat şi rinichi au fost realizate de echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni, acolo unde au fost realizate şi intrevenţiile de transplant. Inima a fost trimisă în Italia, în România nefiind niciun receptor compatibil.

„O tragedie a făcut ca un adolescent de doar 17 ani să devină sursa vieţii pentru alţi 4 oameni, datorită gestului nepreţuit făcut de părinţii îndureraţi. Când destinul loveşte brusc şi pe neaşteptate cu o asemenea suferinţă, a găsi puterea de a oferi altor părinţi o rază de speranţă devine un gest divin, un simbol al iubirii şi umanităţii în forma sa cea mai pură. Ne înclinăm cu profund respect şi recunoştinţă în faţa familiei şi îi mulţumim pentru decizia atât de dificilă pe care au fost nevoiţi să o ia, transformând durerea lor sfâşietoare în şansă la viaţă pentru alţi tineri”, au transmis, duminică, reprezentanţii Agenţiei NAţionale de Transplant.

Transplanturile au fost posibile după ce un adolescent de 17 ani a intrat în moarte cerebrală.

„După drama suferită în urmă cu 2 zile, când băiatul lor de doar 17 ani a suferit un politraumatism şi a intrat în moarte cerebrală, părinţii, în infinita lor suferinţă, au găsit totuşi puterea de a face cel mai nobil gest: au dăruit viaţă pentru copiii altor părinţi. Nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Este imposibil să găseşti cuvintele de a mulţumi pentru gestul lor unor părinţi care şi-au pierdut un copil ce abia începea să desluşească înţelesurile vieţii. Graţie acestui gest, alţi 4 oameni au primit o nouă şansă la viaţă prin transplant”, a declarant dr. Rosana Turcu, coordonator transplant.

Potrivit acesteia, acţiunea de prelevare de organe a fost cea de a doua din acest an realizată la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar-Arseni .

„În condiţiile dificile determinate de contextul pandemic, efortul întregii echipe ATI a spitalului «Bagdasar Arseni», coordonată de dr. Oana Raţă - kdp, a fost unul deosebit şi realizat cu multă dăruire şi profesionalism. De asemenea, trebuie evidenţiată implicarea managerului spitalului, domnul Andi Nodiţ, în susţinerea Programului Naţional de Transplant. Intervenţiile de prelevare pentru ficat şi rinichi au fost realizate de echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni, acolo unde au fost realizate şi intrevenţiile de transplant în urma cărora 3 pacienţi au fost salvaţi de la suferinţă. Deoarece pe teritoriul României nu a existat niciun receptor compatibil pentru cord, la Bucureşti a fost prezentă o echipă de chirurgi italieni de la centrul Bambino Gesu Children Hospital Roma, inima prelevată salvând viaţa unui tânăr a cărui ultimă şansă era un transplant”, a mai precizat medicul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite