Ultima ieşire în spaţiu a cosmonauţilor de pe Discovery

Doi astronauţi de pe Discovery au efectuat sâmbătă cea de a treia şi ultima ieşire orbitală a misiunii de nouă zile a navetei amarate la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a indicat NASA.
Americanul Danny Olivas şi suedezul Christer Fuglesang, de la Agenţia spaţială europeană (ESA), au părăsit naveta la 20h39 GMT pentru un marş în spaţiu care urma să dureze şase ore şi jumătate. Scopul acestei ieşiri îl constituiau diverse operaţiuni de întreţinere, potrivi Agerpres.
După această misiune, mai rămân de efectuat doar şase zboruri ale celor trei navete ale flotei americane, acestea urmând să fie scoase din uz în septembrie 2010.
Viitorul zbor al unei navete spre ISS este prevăzut în noiembrie şi va fi lansată din Florida, cu alţi şapte astronauţi la bord.



















































