Trei tineri, cercetaţi pentru furt de date de pe cardurile unor străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei tineri, suspectaţi că au furat date de pe cardurile unor cetăţeni străini, cercetaţi    FOTO Adevărul
Trei tineri, suspectaţi că au furat date de pe cardurile unor cetăţeni străini, cercetaţi    FOTO Adevărul

Trei tineri suspectaţi că au spart servere din Germania şi Singapore şi au furat date de pe cardurile unor cetăţeni străini sunt cercetaţi de procurorii DIICOT şi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate. Procurorii au decis reţinerea unuia dintre ei şi interdicţie de a păsări ţara pentru ceilalţi doi.

În acest caz, miercuri, au fost făcute cinci percheziţii domiciliare în oraşele Drobeta Turnu Severin, Lupeni, Petroşani şi Buzău, în urma cărora au fost ridicate înscrisuri şi dispozitive de stocare a datelor informatice.

Cei trei tineri au fost audiaţi la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, iar procurorii au decis reţinerea unuia dintre ei şi interdicţie de a părăsi ţara pentru ceilalţi doi.

Tânărul reţinut - în vârstă de 22 de ani, din Drobeta Turnu Severin - va fi prezentat Judecătoriei Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2010-2012, acesta a desfăşurat atacuri informatice asupra unor servere aparţinând unor furnizori de servicii internet din Singapore şi Germania.

Totodată, în cursul lunii iunie 2012, suspectul a încercat să compromită un server din municipiul Piatra Neamţ, aparţinând unui furnizor de servicii internet, instalând pe acesta aplicaţii software maliţioase, cu intenţia de a utiliza serverul pentru a desfăşura alte atacuri informatice.

Măsurile de securitate implementate de furnizorul de internet în cauză au permis detectarea suspectului, stopând activitatea infracţională pe acel server.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite