Tatăl lui Vlad Pascu la procesul fiului său: „Nu cer ca fiul meu să fie liber, trebuie să își ispășească pedeapsa”
0Tatăl lui Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a ucis cu mașina doi studenți la 2 Mai, afirmă că fiul său trebuie să își ispășească pedeapsa. Totuși, el susține că băiatul său nu era drogat la volan, ci avea „urme de metaboliți”.

„Sunt la procesul fiului meu. Este o etapă finală. M-am prezentat pentru că sufăr intens. În primul rând ca să permit famiilor copiilor decedați codoleanțe, înțeleg starea dânșilor, regret ceea ce a făcut fiul meu și nu am o măsură pe care s-o dau despre ceea ce s-a întâmplat. Sunt într-o postură în care sunt neputincios. Nu cer ca fiul meu să fie liber, trebuie să își ispășească pedeapsa”, a declarat Mihai Pascu, pentru libertatea.
Potrivit sursei citate, Mihai Pascu a spus că, în cazul fiului său, au fost descoperiți „doar metaboliți”.
„Dar asta nu înseamă că mediatizarea asta mare care s-a făcut pe acest caz, ținând cont că au fost 3.350 de morți în 2023 în urma accidentelor rutiere. Și încă un lucru: mai mult de 90% din cazuri sunt din cauza alcoolului, pedeapsă care este egală cu cea a consumului de substanțe. În cazul fiului meu, cea mai mare parte a substanțelor sunt doar urme de metaboliți”, a mai precizat Mihai Pascu.
În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Tânărul, în vârstă acum de 21 de ani, este condamnat la zece ani de închisoare pentru accidentul rutier tragic din 2 Mai, în care două persoane și-au pierdut viața.
La Curtea de Apel Constanța se va decide condamnarea finală în acest caz.
Tragedia din 2 Mai
Accidentul produs de Vlad Pascu a avut loc pe 19 august 2023, în jurul orei 5:25, pe DN 39, în apropierea localității 2 Mai. Acesta a intrat cu mașina într-un grup de pietoni, accident soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei persoane.
Pascu a părăsit locul accidentului și a fost găsit ulterior de polițiști în Vama Veche. Testele toxicologice au indicat că se afla sub influența mai multor substanțe interzise, inclusiv cocaină, amfetamină și metamfetamină.
În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența drogurilor.
Cazul Vlad Pascu a fost primul în care s-a aplicat Legea Anastasia, care prevede pedeapsa închisorii cu executare, fără excepţii, pentru şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor care au provocat un accident urmat de moartea victimei.