Percheziții DNA la baza militară Mihail Kogălniceanu. Surse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA au efectuat percheziții în mai multe locații din țară. Potrivit unor surse „Adevărul”, printre instituțiile vizate este și baza militară Kogălniceanu. 

Baza militara Mihail Kogălniceanu FOTO Inquam Photos/George Călin
Baza militara Mihail Kogălniceanu FOTO Inquam Photos/George Călin

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, perchezițiile au fost desfășurate ca urmare a unor suspiciuni pricvind infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție”, a informat DNA. 

Anchetatorii au precizat că, „în cursul zilei de 29 septembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuat 26 de percheziții domiciliare în câteva zeci de locații reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”. 

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităților judiciare SUA”, mai arată sursa citată. 

Scandalul combustibilului de două milioane de euro 

La finele anului trecut, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a mai fost implicată într-un scandal după ce s-a constatat furtului de combustibil în valoare de două milioane de dolari. Nu este clar dacă perchezițiile de azi au legătură cu incidentul de anul trecut.

Concret, pe 24 noiembrie 2021, procurori ai DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au făcut şase percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa. Procurorii au descoperit că, începând cu 2017, pe teritoriul României, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii, timp de patru ani, a infracţiunii de furt calificat prin sustragerea de combustibili lichizi aparţinând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum şi din zonele dedicate efectuării unor exerciţii tactice militare situate în judeţul Constanţa. În total, şapte persoane au fost cercetate pentru furt calificat.

Indivizii lucrau la o societate comercială din Constanţa ce se ocupa cu administrarea generatoarelor din cadrul bazei militare Mihail Kogălniceanu. Practic, cei şapte alimentau generatoarele cu motorină. La intervale bine stabilite de timp, angajaţii societăţii comerciale veneau la baza militară Mihail Kogălniceanu cu cisterne pline cu combustibil pentru a alimenta generatoarele. La intrarea în bază, respectivii prezentau documentele justificative, după care îşi continuau drumul cu cisternele până le fiecare generator. Conform unor surse, cei şapte nu alimentau generatoarele cu cantitatea de combustibil conform contractului şi documentelor, ci îşi păstrau şi ei o cantitate cu care plecau în cisternă. Iar la ieşirea din baza militară nimeni nu avea cum să verifice dacă în cisternă mai este sau nu combustibil.

Baza Kogălniceanu, pilon al NATO pe flancul estic

De la începutul războiului în Ucraina, NATO a dislocat mai multe trupe în țările aliate, dar și tehincă militară de ultimă generație, printre care și în România, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. 

De altfel, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 25 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, banii fiind necesari investițiilor din industria de apărare.

Guvernul României a alocat suplimentar în bugetul Ministerului Economiei suma totală de 25.000.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia sa prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022. Această sumă va asigura finanțarea activităților necesar a fi îndeplinite în perioada următoare. Totodată va asigura, ca măsură de sprijin financiar, păstrarea locurilor de muncă, menținerea în circuitul productiv a specialiștilor în domeniu și satisfacerea cerințelor Forțelor Sistemului Național de Apărare.

Guvernul a aprobat în luna septembrie și o Ordonanță de Urgență privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică de produse/servicii, a contractelor sectoriale si a acordurilor cadru atribuite în domeniile apărării și securității.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite