Surpriza de la Judecătoria Sectorului 4: Victor Becali, încarcerat din martie 2014, şi-a retras cererea de eliberare condiţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul impresar Victor Becali, condamnat, în 2014, la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”, rămâne în penitenciar, după ce, pe 20 iunie 2017, şi-a retras cererea de eliberare condiţionată depusă la Judecătoria Sectorului 4. Aceasta a fost cea de-a treia cerere de eliberare depusă de Victor Becali.

„Ia act de retragerea cererii de liberare condiţionată, formulată de petentul condamnat Becali Victor. În baza art. 275 alin. 2 Cpp, obligă petentul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu al petentului condamnat se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este minuta Judecătorii Sectorului 4 din 20 iunie 2017.

Decizia lui Victor Becali, de retragere a cererii, este suprinzătoare. În ianuarie 2016, Tribunalul Constanţa a admis contestaţia formulată de procurorii anticorupţie împotriva deciziei dispuse, în luna decembrie, de Judecătoria Medgidia, potrivit căreia Victor Becali putea fi liberat condiţionat. Instanţa a mai decis că Victor Becali mai poate formula o nouă cerere de eliberare condiţionată după 20 iunie.

În 6 decembrie 2016, Judecătoria Medgidia a admis, cererea de eliberare condiţionată depusă de Victor Becali, condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare în dosarul “Transferurilor”, însă decizia instanţei nu a fost definitivă. Victor Becali a executat cea mai mare parte din condamnare la Penitenciarul Poarta Albă.

Giovani este eliberat

În 14 septembrie 2016, fratele lui Victor Becali, Ioan „Giovani” Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare.

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Condamnat în cazul Geaninei Terceanu

Dintre cei opt oameni din fotbal mai sunt încarceraţi Victor Becali şi Cristian Borcea, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat.

Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul ”Transferurilor”.

Victor Becali a fost condamnat în acest caz la 3 ani de închisoare pentru dare de mită la care se adaugă restul din dosarul Transferurilor plus un spor de pedeapsă, urmând să execute o pedeapsă finală de 5 ani şi 8 luni de închisoare. Procesul este la Curtea Supremă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite