Studenţii protestează pe 30 decembrie. „Ordonanța Trenuleț: Urmează stația Piața Victoriei”

0
Publicat:

Uniunea Studenților din România a emis un comunicat de presă prin care anunţă organizarea unui protest luni, 30 decembrie, în faţa sediului guvernului, la ora 12, când începe şi şedinţa în care urmează să fie adoptată aşa numita ordonanţă trenuleţ.

Uniunea Studenţilor va organiza un protest luni, în faţa guvernului. Foto Facebook
Uniunea Studenţilor va organiza un protest luni, în faţa guvernului. Foto Facebook

Studenții îşi manifestă astfel nemulţumirea pentru o serie de măsuri de austeritate care îi vor afecta direct.

„La final de an, Guvernul aduce nota de plată. Dar cine o plătește? Studenții refuză să fie sacrificați în numele unor politici fiscale care ignoră nevoile generației viitoare.  Nu vom accepta ca viitorul nostru să fie compromis de măsuri care descurajează educația și mobilitatea studenților. E timpul să luptăm din nou pentru drepturile noastre!”, a transmis Uniunea Studenților din România în comunicatul distribuit pe pagina sa de Facebook.

Principalele măsuri la care fac referire studenţii sunt legate de faptul că reducerea de 90% pentru transportul intern va fi valabilă doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și centrul universitar şi de faptul că fondul de burse nu va fi majorat, ceea ce va menține cuantumurile actuale pe tot parcursul anului 2025

 „Aceste măsuri sunt inacceptabile și vor adânci dificultățile economice ale studenților, afectând accesul lor la educație și mobilitate. În contextul unui sistem educațional deja subfinanțat, noile propuneri reprezintă o povară suplimentară, în special pentru studenții cu venituri reduse”, arată Uniunea Studenților.

Expunere de motive

În comunicatul semnat de Cristian-Alexandru Ghiurcă, preşedintele Uniunii Studenţilor, sunt explicat consecinţele directe ale măsurilor de austeritate asupra drepturilor fundamentale la educaţie.

„Reducerile pentru transport facilitează accesul studenților la instituțiile de învățământ superior, mai ales pentru cei din medii defavorizate. Într-un context economic dificil, costurile de transport pot deveni o barieră în calea educației, ceea ce contravine dreptului fundamental la educație.

Reducerile pentru transport permit studenților să participe la activități extracurriculare, stagii, conferințe și programe de schimb între universități, esențiale pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Aceste activități contribuie la formarea unor competențe relevante pe piața muncii.

În România, mulți studenți depind financiar de familiile lor, iar creșterea cheltuielilor de transport adaugă o povară semnificativă. Reducerile ajută familiile să susțină studiile copiilor lor fără să fie copleșite de costuri suplimentare.

În contextul inflației și al creșterii costurilor vieții, reducerile la transport reprezintă un sprijin direct pentru studenți, care se confruntă deja cu cheltuieli ridicate pentru cazare, hrană, materiale didactice și alte necesități.

Accesul la taberele studențești și alte programe similare oferite de Ministerul Educației și Cercetării este direct legat de posibilitatea studenților de a călători în mod accesibil. Fără reduceri la transport, studenții cu resurse financiare limitate ar putea să nu mai participe la aceste programe, privându-i de beneficii care contribuie la integrarea lor socială și la formarea unor competențe transversale importante

Stagiile de practică reprezintă o componentă esențială a pregătirii profesionale, oferindu-le studenților ocazia de a dobândi experiență reală și de a pune în aplicare cunoștințele teoretice. Multe dintre aceste stagii sunt organizate în orașe diferite de cel în care studenții studiază sau locuiesc, ceea ce presupune costuri suplimentare de transport. Reducerea subvențiilor pentru transport ar putea face ca studenții să nu mai poată participa la aceste stagii, limitând accesul lor la oportunități critice de dezvoltare profesională.

Doctoranzii trebuie să se deplaseze frecvent pentru a accesa biblioteci, arhive, laboratoare și alte instituții de cercetare situate în afara orașului în care își desfășoară studiile. Reducerile pentru transport facilitează aceste deplasări, contribuind la progresul cercetării lor. Cercetarea modernă presupune colaborări între instituții și universități din diverse locații. Reducerile la transport în comun susțin mobilitatea doctoranzilor, permițându-le să lucreze eficient în echipe multidisciplinare și să contribuie la proiecte comune”, a explicat Uniunea Studenților din România ce înseamnă, concret, măsurile care urmează să fie adoptate.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite