Studenţii din provincie vor transport gratuit şi o zi liberă în schimbul votului la alegerile parlamentare din 9 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANOSR susţine că studenţii din provincie vor trebui să meargă acasă pentru a vota la alegerile parlamentare, chiar dacă au viză de flotant
ANOSR susţine că studenţii din provincie vor trebui să meargă acasă pentru a vota la alegerile parlamentare, chiar dacă au viză de flotant

Studenţii din Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţin că cei care sunt la facultate în alte oraşe decât cele natale nu vor putea merge la vot, pe 9 decembrie, dacă autorităţile nu le vor oferi gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie şi o zi liberă după vot.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine, într-un comunicat de presă de miercuri, că studenţii care învaţă în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant, şi, ca atare, cere autorităţilor să le înlesnească accesul la vot.

ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Transporturilor să le acorde studenţilor gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge să voteze în localităţile în care au domiciliile.

De asemenea, studenţii vor ca a doua zi după vot, pe 10 decembrie, să fie liberi, când se vor întoarce din oraşele de domiciliu.

Sute de mii de studenţi ar fi afectaţi

Reprezentanţii alianţei studenţeşti au justificat aceste solicitări precizând că prevederile actualei legi electorale ”îngrădesc posibilitatea de exercitare a dreptului de vot pentru sute de mii de studenţi români care studiază în altă localitate sau au venit la studii din altă ţară”.

Aceştia susţin că în cazul în care Guvernul nu aproba măsurile propuse, studenţii ”vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile” pentru a-şi exercita dreptul la vot.

Reprezentanţii ANOSR au mai spus că vor cere modificarea legii electorale, însă acest lucru nu se poate realiza, constituţional, înainte de alegeri. ”Între timp, este foarte important ca Guvernul să acorde gratuitate pe transportul în comun pentru a se asigura că studenţii au posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot”, susţine preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite