Strategia CNAIR pentru creşterea siguranţei în circulaţie: Parapete elastice cu cabluri, „drumuri muzicale” şi „roboţei de ghidare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parapet cu rulouri
Parapet cu rulouri

Compania de Drumuri şi-a lansat Strategia Siguranţei Rutiere pe 2020, iar aceasta prevede, printre altele, extinderea folosirii parapetului cu role, dar şi amenajarea în premieră a unui „drum partitură” (drum muzical) cu benzi rezonatoare care să transforme marcajul rutier în melodii celebre precum „Ciocârlia” sau „Drumurile noastre” atunci când maşinile circulă cu viteza tegală pe ele.

Concret, într-o prezentare publicată pe site-ul oficial, Compania de Drumuri prezintă succint câteva din obiectivele propuse pentru anul 2020 pentru a spori siguranţa circulaţiei rutiere pe drumurile naţionale şi autostrăzi, arată hotnews.ro. 

Printre măsurile care vor fi continuate, după ce au fost aplicate cu succes în anii trecuţi, se numără şi continuarea instalării de parapete din beton şi parapete metalice, dar şi de atenuatori metalici de impact în anumite puncte. Totodată, CNAIR are în plan şi demararea achiziţiilor pentru două tipuri noi de parapete: parapetele elastic pe cabluri şi parapete cu rulouri, ambele testate în cadrul unor proiecte pilot până acum. 

Apoi, pentru anul 2020, CNAIR ar vrea să implementeze cel puţin alte două proiecte pilot. Unul se numeşte „Roboţelul Ghid de Avertizare” şi presupune achiziţia de roboţei de ghidare în zona sectoarelor periculoase din punct de vedere al siguranţei rutiere.

Al doilea proiect se numeşte „Drumurile Partituri – Respectarea vitezei, încântarea sufletului”. 

„Obiectivul acestui proiect va consta în transformarea unor melodii celebre (ex: Ciocârlia şi Drumurile noastre) în partituri din marcaje rutiere. Proiectul va necesita colaborarea cu o Universitate de muzică din România”, se arată în document.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite