Ştiri & actualitate

După rezultatele bune obţinute la Campionatul Mondial de la Poznan, România a confirmat la Europene de la Brest (Belarus) că rămâne una din marile forţe ale acestui sport.
Bilanţ de excepţie la Europene
Tricolorele au cucerit două medalii de aur şi una de bronz, iar băieţii au mai punctat la capitolul imagine prin două echipaje prezente în finale. Nicoleta Albu (21 de ani) şi Camelia Lupaşcu (23 de ani) au fost vedetele delegaţiei noastre, cucerind aurul atât în proba de două rame, cât şi în proba regină de 8+1.
O surpriză plăcută a constituit-o echipajul feminin de 4 vâsle, care a obţinut medalia de bronz, deşi România nu a participat în această probă la Mondiale. Spre deosebire de compeptiţia de la Poznan, acolo unde delegaţia tricoloră nu a avut nicimăcar un canotor în componenţă, Europenele de la Brest au reprezentat un adevărat progres. Echipajul de 4 rame fără cârmaci a ocupat un locul 5, iar cel de 8+1 a concurat şi el în finală, ocupând poziţia a şasea. ;
Dulgheru, victorie la Sofiall
Jucătoarea română Alexandra Dulgheru (20 de ani) a câştigat turneul de la Sofia, din cadrul circuitului ITF, învingând-o în finală, cu 6-7 (4), 7-5 6-1, pe italianca Tathiana Garbin, principala favorită a acestei competiţii, dotată cu premii în valoare de 100.000 dolari. Este al doilea trofeu obţinut de Dughleru în acest an după succesul surprinzător de la Varşovia şi al treilea titlu ITF din carieră.
Aur pentru România
Pugilista română Luminiţa Turcin a cucerit duminică medalia de aur la categoria 81 de kilograme din cadrul Campionatului European de box feminin de la Nikolaev (Ucraina), învingând-o în finală la puncte (2-1) pe turcoaica Maria Yagci. România încheie competiţia cu un bilanţ de o medalie de aur (Luminiţa Turcin) şi trei de bronz, cucerite de Steluţa Duţă (cat. 46 kilograme), Lidia Ion (cat. 48 kilograme) şi Raluca Chiş (cat. +81 kilograme). Rusia a dominat finalele, câştigând patru medalii de aur.





















































