STENOGRAME HALUCINANTE: "S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj? Doamne, iartă-mă, Dumnezeule!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii efectuează cercetări în patru cazuri de natură penală
Oamenii legii efectuează cercetări în patru cazuri de natură penală

În judeţul Gorj, judeţ unde a ieşit deputat Victor Ponta, s-au constatat 40.000 de decese în două săptămâni, deşi la nivel naţional s-au înregistrat 200.000. Citiţi o conversaţie între funcţionari care "aranjează" bazele de date.

Pe 06 august 2012, la ora 17:45:45, are loc o discuție între doi funcționari cu atribuții în gestionarea de date:
Domn: Da. Şi astăzi vorbesc ăştia pe la...că oamenii s-au pus pe treabă. Acum: unii nu vor, spun că e ilegală, că nu au competenţă. Doamnă: Ce anume?
Domn: Să, mă rog, să cureţe, nu ştiu, să actualizeze, să nu ştiu ce! Să ciocăne, să actualizeze, să bla bla bla. Alţii, spun că deja s-au apucat şi au găsit vreo 40.000 morţi dar de atunci încoace, niciunii...
Doamnă: 40.000 unde? La nivel de ce?
Domn: La Gorj, la Gorj, subprefectul de Gorj. Doamnă: Că a găsit?
Domn: Da, sau în perioada de după s-au înregistrat 40.000 de decese dar nu erau prinse, dar nu erau astea în, nu făceau parte din listele electorale.
Doamnă: În perioada de după ce?
Domn: De după referendum. Nu ştiu cum au murit într-o lună 40.000 la Gorj!
Doamnă: S-au înregistrat 40.000 de morţi în Gorj? Domn: Da mă, da, da, da!
Doamnă: Doamne iartă-mă, Dumnezeule!
Domn: Pe de-o parte spunea că ăştia nu erau înscrişi în listele electorale. Deci cu alte cuvinte, într-o lună au murit 40.000 de gorjeni. Rămân puţin olteni! Acesta e judeţul lui Ponta, Gorjul.
Doamnă: Cum să fie măi 40.000 dacă la nivel de ţară zicea D. că sunt 200 şi ceva de mii de morţi pe an?
Domn: Da măi, da. De asta îţi spun că oamenii vorbesc vrute şi nevrute şi tot felul de... Doamnă: Poate 4000 nu 40.000.
Domn: Nu, nu.
Doamnă: Nici 4.000 nu cred că s-au înregistrat!
Domn: Îţi dai seama. Într-o lună, na! Sau nici o lună. Doamnă: Care o lună, măi?
Domn: Da.
Doamnă: Care o lună? De pe...când s-a, când a îngheţat baza?
Domn: Pe 23.
Doamnă: Păi eu nu ştiu că nu am fost aici dar... pe 23. Păi de pe 23 şi până acum? Sunt 10 zile! Mor pe capete, în jumătate de an se duce tot judeţul Gorj.
Domn: Da. Rămâne domnul premier fără... Doamnă: Nu jumătate de an dar cât are? Are 400.000 judeţul? Îţi spun eu, în 10 zile se duce! Doamne, iartă-mă! Cum poate să vorbească...
Domn: Mda. Oricum, ăştia nu erau înscrişi în listele electorale. Cică pot fi abateri, abateri foarte, nesemnificative, de 2,3 persoane, ştii?
Doamnă: Păi pot fi, pot fi, normal că pot fi, dar 1, 2, 3, 5, singulare, nicidecum să afecteze lista, adică cifra. Şi nici ce s-a întâmplat, mă rog, să nu valideze din cauza asta. Că nu se pune problema.
Domn: Ideea e în felul următor: că până la urmă problema ar fi aşa, cum o văd eu: deci, tu spui că CRDSI nu sunt.
Doamnă: Nu.
Domn: În schimb sunt cei care au plecat la muncă. Doamnă: Dar sunt!
Domn: Ăia clar că sunt! Inclusiv moldo, ştii? Doamnă: Şi trebuie să fie.
Domn: Exact. Ei, acolo e bătaia peştelui că domne...
Doamnă: Să se bată cine o vrea dar nu cu noi!
Domn: N-ar trebui să fie! Ultima declaraţie aparţine proaspătului ministru pentru relaţia cu Guvernul şi Parlamentul...Guvernului cu Parlamentul!
Doamnă: Cine, ..?
Domn: Da. Că citat, coroborat, na, ca domnul avocat a citat din nou Cod Civil, că o persoană a şi spus: 87 alin. 2, sau mă rog, nu mai ştiu. Aşa, din noul Cod Civil coroborat cu 2200 nu ştiu cum. Acela pe extra...ăla la coada Codului.
Doamnă: Fii atent, fii atent că de 2200 şi ceva mi-a zis ceva P..
Domn: Articolul 2272, parcă.
Doamnă: Da măi, mi-a zis ceva cu reşedinţa...
Domn: Exact! Exact! Exact asta, păi da, nu ştiai că...
Doamnă: P. mi-a zis că...ea zice: am făcut nişte observaţii şi ţi-am trimis ca să ai în vedere.
Domn: Da. Cu alte cuvinte, cei care ... ei, pe ce criterii stabileşti tu că, aia cu moldo e clar, cu sectorul 3 e în regulă. Dar cu toţi ceilalţi, cum?
Doamnă: Danu, Danu, Danu, hai. Pe cuvântul meu, nici nu vreau să mă gândesc. Să hotărască cine are de hotărât ! Nu noi hotărâm treaba asta, da? Să hotărască. Din punctul meu de vedere, tot ce este cetăţean român are drept de vot inclusiv că e acolo, că e dincolo. Că e aici şi e plecat acolo de 5 ani, de 10 ani. Şi-a păstrat cetăţenia română?
Domn: Nu, nu, nu, ştii care e ideea?
Doamnă: Are dreptul!
Domn: Ideea este că n-ar, că nu. Nu-i retrage nimeni dreptul de vot. El poate să voteze însă nu ar trebui să fie pe lista electoral de la secţia de votare x din România.
Doamnă: Extraordinar, dar unde să fie? Dar unde să fie?
Domn: Asta te întreb şi eu. Unde îl, cum îl socoteşti? De exemplu...
Doamnă: Nu dar, nu, nu, nu, nu ştiu dacă discută ei aşa, nu ştiu ce or discuta, că eu nu am auzit astăzi, dar, când am discutat, deci, eu vreau să îţi spun că eu de abia săptămâna trecută am aflat că ăştia, CRDS-ul de fapt nu sunt pe nicio listă. Şi explica L. de ce. Pentru că ei au domiciliul în străinătate şi nu poate să îi treacă pe o listă. Ei votează pe listele alea de...pe liste, îi trece pe lista suplimentară.
Domn: Da, da.
Doamnă: Că nu are unde să îi arondeze.
Doamnă: …deci fi atent! Pe mine nu mă interesează. Eu sunt de acord cu tine. Reşedinţa obişnuită, reşedinţa principală, dar e tot ce, aici nu punem problema de reşedinţă ci punem problema de cetăţenie. E cetăţean român, are nene dreptul să voteze! Să mă lase dracu în pace!”

STENOGRAME CU MINIŞTRI: "Să fugim din acest grup infracţional organizat!"

Parchetul cere aviz de la Parlament pentru a-l urmări penal pe Victor Dobre

STENOGRAME Cum se poartă negocieri pe listerele electorale

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite