Specialiştii spun că digul nu e o soluţie

De un veac, România se luptă zadarnic cu apa. Acum încearcă să se pună la adăpost de furia  puhoaielor folosind soluţii de pe vremea regelui Carol I. În ultimul secol, apele au înecat sute de localităţi şi au omorât mii de oameni. Nici Carol I, nici Ceauşescu şi nici guvernările postdecembriste nu au reuşit să pună ţara la adăpost.

Acum fix o sută de ani era mare gălăgie în sala de şedinţe a Academiei Române. Carol I urma să înfiinţeze, prin decret regal, Societatea „Îmbunătăţiri Funciare", o instituţie ce ar fi trebuit să scape patria pentru totdeauna de furia apelor. Feţele luminate ale ţării nu se hotărâseră încă în ce fel trebuia să investească „Îmbunătăţirile" în România.

În şedinţele Academiei, Anghel Saligny susţinea, dând cu pumnul în masă, că singura soluţie pentru lupta împotriva inundaţiilor era încorsetarea râurilor între diguri insubmersibile, care nu pot fi depăşite de ape. Saligny avea experienţa construcţiilor în Lunca Dunării, unde ridicase podul de la Cernavodă. Pământul rămas în afara digurilor ar fi trebuit redat agriculturii. Opozantul din Academie al lui Saligny, naturalistul Grigore Antipa avea o altă idee: apele trebuiau să îşi urmeze cursul lor firesc. Ca soluţie, propunea diguri care pot fi depăşite de râuri din când în când, iar suprafeţele inundate regulat puteau fi folosite pentru agricultură şi piscicultură.

Viziunea lui Antipa era veche de mii de ani. Inclusiv egiptenii foloseau metoda fertilizării terenurilor agricole prin inundarea periodică. Ideea lui Saligny a câştigat în ciuda argumentelor lui Antipa. Inginerul a renunţat la funcţia de preşedinte al Academiei şi s-a apucat de luptat cu apele, fiind numit preşedinte al nou‑înfiinţatei Societăţi „Îmbunătăţiri Funciare".'

Ţării cât mai mult teren agricol

Ideea lui Saligny, de înălţare a digurilor insubmersibile, a domnit un veac. După dezastrul viiturilor din 1970, Ceauşescu a mers mai abitir pe soluţia propusă de inginerul podului de la Cernavodă. El s-a apucat să investească masiv în îndiguiri cu scopul declarat de a câştiga cât mai mult teren pentru agricultură. După ce a făcut mii de kilometri de dig, dictatorul era să lase ţara şi fără Deltă. Nicolae Ceauşescu voia să îndiguiască inclusiv braţele Dunării pentru a câştiga spaţiu pentru agricultură.

„Digurile nu sunt o soluţie"

Inginerul hidrotehnician Mădălin Mihailovici susţine acum că soluţia lui Saligny, adoptată şi de Ceauşescu, este mult depăşită, iar ideile lui Antipa ar trebui reluate în discuţie. „Ultimele inundaţii ne-au arătat că digurile de pe Dunăre s-au rupt exact în zone unde existau vechi braţe ale fluviului, adică în foste zone inundabile. Asta pentru că natura terenului era diferită acolo".

La o sută de ani de la contradicţiile dintre Saligny şi Antipa, Uniunea Europeană dă acum dreptate ambilor savanţi români. Soluţiile acestora trebuie să se aplice alternativ. Directiva 60 din 2007 a Parlamentului European privind managementul riscului de inundaţii cere, la articolul 14, ca statele membre să acorde râurilor mai mult spaţiu şi redarea, acolo unde este posibil, a zonelor altădată inundabile. Digurile lui Saligny sunt justificate doar în jurul localităţilor şi a obiectivelor economice.

1. 1970, Alba Iulia. Plimbare prin oraş
2. 1972. Nicolae Ceauşescu, în mijlocul sinistraţilor din Cornetu - Ilfov

Varianta „poldere în loc de diguri"

Directiva Uniunii Euopene propune construcţia prioritară a polderelor în defavoarea digurilor. Polderele sunt un soi de lacuri de acumulare temporare, construite la marginea râurilor cu probleme. În momentul creşterii alarmante a debitului de apă, viitura este preluată de poldere, bazine cu laturi ce pot depăşi câţiva kilometri. Surplusul de apă este ţinut aici până când trece pericolul de inundaţii. Mai apoi apa este evacuată înapoi în albia râului.

„Soluţia construirii polderelor este mai ieftină decât a îndiguirii albiei râurilor. Mai mult, terenul unui polder nu necesită exproprieri întrucât suprafaţa acestuia poate fi folosită în continuare de proprietari pentru culturi agricole", spune inginerul hidrotehnician Mădălin Mihailovici. Într-un studiu apărut în 2006 în revista „Hidrotehnica", ingineri de la Administraţia Naţională „Apele Române" propun pentru Dunăre mai multe asemenea zone umede, de renaturare, care coincid cu locurile unde s-au produs în trecut ruperi de diguri: Rast,
Bistreţ, Nedeia, Călăraşi.

O inundaţie pentru Hrebenciuc

Primele inundaţii majore după Revoluţie s-au produs în vara anului 1991, în judeţul Bacău, pe Siret şi pe Trotuş. Un baraj de pământ din apropierea Oneştiului, de pe Trotuş, s-a rupt şi a devastat un sat întreg, care apoi a trebuit să fie reconstruit. Iar Siretul a făcut ravagii în comuna Răcăciuni, la sud de Bacău. Cu acel prilej, Ion Iliescu l-a remarcat ca organizator pe prefectul judeţului, Viorel Hrebenciuc (în fotografie, în spatele premierului Petre Roman), pe care anul următor l-a numit secretar general al Guvernului.

Click aici pentru a mări imaginea.