inundatie - ultimele știri
Clădirea Agenției pentru Protecția Mediului Galați a fost inundată a treia oară în ultimele două săptămâni, transmit reprezentanții ANPM.
Pe sensul de mers Ploiești - București, pe DN1, carosabilul a fost inundat și s-a circulat cu dificultate.
Autoritățile din Indonezia au lansat o amplă investigație după ce țara a fost lovită de o tornadă ce a avut o amploare nemaiîntâlnită până acum în această țară, care a rănit cel puțin 33 de persoane și a avariat mai multe clădiri, au declarat oficialii guvernamentali indonezieni
Managerul Spitalului Bagdasar Arseni, Andi Nodiț, a declarat pentru „Adevarul” că inundația care a afectat spitalul nu a produs pagube, funcționarea normală fiind reluată până seara.
Marți, 29 August, cea mai cunoscută şi mai tranzitată staţie de metrou din New York, Times Square, a fost afectată de o inundaţie spectaculoasă provocată de spargerea unei conducte din această metropolă cu infrastructură învechită, transmite AFP.
Administrația orașului Bad Bayersoien din landul Bavaria, sudul Germaniei, au declarat stare de dezastru, după ce furtuni violente însoțite de grindină au produs pagube substanțiale clădirilor Video
Mai multe case dintr-un cartier al municipiului Târgu Jiu au fost inundate luni, 1 august, din cauza unei conducte de alimentare cu apă care s-a spart.
O femeie din SUA care a rămas blocată în maşină, în timpul unei furtuni puternice, a fost salvată în ultimul moment de poliţie. Aceasta a ezitat să iasă din maşină deoarece nu a vrut să-şi lase câinele în vehicul.
Centrul din Râmnicu Vâlcea, sub ape, după o furtună de 30 de minute (4 iulie 2022) Sursă imagini Adrian Pană...
Fenomenele meteo extreme din ultimele zile au cauzat o serie de pagube materiale în tot judeţul Vâlcea. O furtună de nici o oră i-a băgat în sperieţi pe localnicii din Râmnicu Vâlcea.
Ploaia a inundat câteva străzi din Brăila, iar în unele zone ale oraşului a căzut şi grindină. Sistemul de canalizare al oraşului nu a făcut faţă cantităţii mari de apă....
Cel puţin 28 de persoane au murit în centrul şi sudul Filipinelor în urma furtunii tropicale Megi, care a provocat inundaţii şi alunecări de teren, au anunţat, marţi, autorităţile locale, notează Le Figaro.
Veneţia a fost inundată în urma unui fenomen meteo neobişnuit pentru această perioadă a anului. Acest lucru nu i-a îngrijorat pe turişti, din contră, ei s-au bucurat de moment, s-au plimbat şi au dansat cu picioarele goale prin Piaţa San Marino, unde...
Vremea va continua să pună probleme şi în următoarele zile la Iaşi, unde urmează ploi însemnate cantitativ, cu descărcări electrice şi vânt puternic.
O furtună puternică a făcut mari pagube în Moscova. Străzile şi metroul au fost inundate, iar vântul puternic a aruncat acoperişuri şi a doborât o macara. Furtuna s-a năpustit asupra oraşului la finalul unei zile caniculare.
Mai multe drumuri din Vrancea sunt impracticabile, sâmbătă noapte, din cauza unor viituri care au dus la inundarea sau surparea şoselelor.
În această seară va avea loc meciul Austria-Macedonia de Nord, în Grupa C a Campionatului European, care se va disputa la Bucureşti. Acoperişul Arenei Naţionale nu va fi tras chiar dacă va ploua. Decizia aparţine UEFA, motivul fiind că nu toate arene...
Bilanţul pagubelor create de fenomenele extreme produse la finele acestei săptămâni în Vâlcea continuă. În Goleşti, comuna unde a copilărit premierul Florin Cîţu, zeci de gospodării au fost inundate, iar în comuna învecinată Milcoiu, şase familii au ...
Galerie foto adevarul.ro: Zece persoane, printre care doi copii şi un adult cu dificultăţi de deplasare, izolate de viituri în Milcoiu - Vâlcea
30 de gospodării din Goleşti - Vâlcea au fost vineri după-amiaza, 11 iunie, izolate, în urma ploilor abundente care au rupt un drum de acces şi au întrerupt circulaţia pe DN 73C, între Vâlcea şi Argeş.
Galerie foto adevarul.ro: Vâlcea: imaginile disperării - viiturile au distrus o arteră, au inundat zeci de gospodării, un drum naţional şi au luat o maşină
Proprietarii a două spaţii din Horezu - Vâlcea au cerut vineri, 11 iunie, ajutorul pompierilor după ce acestea au fost inundate în urma unui potop însoţit de grindină.
Galerie foto adevarul.ro: Horezu - Vâlcea, acoperit de gheaţă în urma unui potop cu grindină care a durat mai puţin de 30 de minute
Pentru salvarea unui copil, care era ţinut captiv într-o locuinţă inundată de mama sa, a fost nevoie de o intervenţie cu un negociator şi luptători SAS
Institutul Naţional de Hidrologie si Gospodărire a Apelor a emis un Cod galben de inundaţii, în judeţele din vestul României, valabil până marţi, 16 martie, ora 12:00....
Ploi violente au cauzat inundarea unui atelier clandestin de textile instalat în subsolul unei case private din Tanger, în Maroc, soldată cu 24 de morţi, potrivit unui prim bilanţ publicat de agenţia oficială MAP, care citează autorităţile locale, re...
O zonă din oraşul Tismana, judeţul Gorj, este inundată în permanenţă din cauză că scurgerile de pe râul care traversează localitatea se înfundă ca urmare a deşeurilor aruncate în cursul de apă.
Din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele ore şi pe Valea Lotrului, în judeţul Vâlcea, s-au înregistrat marţi, 5 ianuarie, viituri şi inundaţii.
Galerie foto adevarul.ro: Imaginile dezastrului în urma inundaţiilor şi viiturilor din Vâlcea: drumuri, terenuri şi case sub ape
Urgie în Tuţuleşti - Vâlcea din cauza ploilor şi viiturilor: case şi drumuri inundate: intervenţia autorităţilor...
Intervenţia pompierilor în zonele inundate, în urma ploilor abundente, în Racoviţa - Vâlcea (05.01.2021)...
Urgie şi pe Valea Lotrului - Vâlcea: drumuri naţionale şi locale acoperite de ape, sau de aluviuni, gospodării inundate...
Străzile Mamaia şi General Dragalina din Cluj-Napoca au fost inundate în prima zi de Crăciun, după ce o conductă de apă potabilă s-a spart, iar apa a intrat în casele oamenilor. Pompierii au intervenit ca să evacueze apa acumultată în mai multe subso...
Proprietarul unei pensiuni de pe Valea Gălzii din Alba a filmat luni, în direct, momentul în care o viitura a inundat curtea unităţii de cazare.
Viitura de pe Prut a ajuns joi în România, apa depăşind cu 2 metri cota de pericol. Locuinţele din lunca inundabilă a râului sunt protejate cu saci şi cu panouri mobile. Acumularea Stânca-Costeşti a fost pregătită pentru a prelua unda de viitură. De ...
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri seară, breteaua de ieşire de pe A1 la Orăştie, este blocată din cauza apei.
Circulaţia autoturismelor a fost oprită pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin din cauza unei viituri care a ajuns pe partea carosabilă a şoselei. Autocamioanele circulă dirijat, pe o bandă.
Femeie de 77 de ani ucisă de o viitură în Vaslui. Trupul victimei a fost dus de apă câţiva kilometri
Dispărută luni, 22 iunie, după prânz, femeia de 77 ani, din satul Guşiţei (comuna Dimitrie Cantemir) a fost găsit abia marţi. Medicii au concluzionat că victima a decedat la scurt timp după ce a fost luată de viitura de pe râul Elan.
Opt străzi din oraşul Oraviţa şi trei străzi din localitatea Ciclova Montană, judeţul Caraş-Severin, au fost inundate, luni, în urma ploilor abundente şi a scurgerii de pe versanţi. Pompierii militari din Oraviţa şi cei din Reşiţa, intervin pentru li...
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină pentru a evacua apa dintr-o gospodărie din localitatea Săpoca. Este vorba despre o cantitate mare de apă scursă de pe versanţi, care a intrat în curtea buzoianului.
Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Severin, desemnată de revista The World Geography drept cea mai frumoasă cascadă din lume, este în pericol din cauza viiturilor, întrucât muşchiul mereu verde care o acoperă ar putea fi distrus de apele învolburate.
Ploile torenţiale au făcut prăpăd în Bărăgan în cursul zilei de luni, 15 iunie. La Slobozia, a fost rupere de nori. Oraşul a fost inundat în urma căderilor masive de precipitaţii. O postare pe Facebook arată dezastrul lăsat în urmă de ploi.
Râul Prut a depăşit, la intrarea în ţară, cota de inundaţie cu 5 centimetri, tendinţa fiind de creştere. Populaţia din zonă a fost avertizată să nu deruleze activităţi în zonele inundabile şi în lunca Prutului.
O ploaie torenţială de aproximativ un sfert de oră a făcut prăpăd, joi, în Galaţi şi împrejurimi. Furtuna a pus la pământ zeci de copaci şi mai multe străzi au fost inundate.
O masivă avarie la magistrală apă a inundat carosabilul în zona intersecţiei Bulevardului Ferdinand - Strada Avrig.
Autorităţile din Arkansas au făcut publică înregistrarea unui apel la numărul de urgenţă 911 iniţiat de o femeie în ultimele ei clipe de viaţă, după ce a fost surprinsă de o inundaţie în maşina ei. Convorbirea cu dispecerul a stârnit nemulţumire şi c...
Într-o mişcare profund contestată atât de comunitatea internaţională, cât şi de locuitorii obligaţi să se mute, guvernul Turciei se pregăteşte să inunde oraşul Hasankeyf, una dintre cele mai vechi aşezări încă locuite din Mesopotamia, pentru a putea ...
Traficul pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, miercuri după-amiaza, 3 iulie, s-a îngreunat după ce şoseaua DN 7 / E 81 a fost inundată în zona Balta Verde din Câineni la kilometrul 234.
O porţiune de pe DN 7 / E 81, pe Valea Oltului, în zona Balta Verde - Câineni, sub ape, după o ploaie torenţială...
Toate echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila sunt în teren în momentul de faţă, intervenind fie pentru degajarea copacilor căzuţi peste autovehicule, fie pentru a acţiona cu motopompe pe străzile inundate....
Pompierii militari intervin la această oră pentru evacuarea apei din casele şi grădinile afectate de torenţii care s-au revărsat asupra localităţii gălăţene Corod....
Subsolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a fost inundat în urma precipitaţilor abundente din noaptea trecută.
Pe imaginile filmate de un amator se vede cum maşinile circulă doar pe o bandă pentru a nu rămâne blocate în apa care depăşeşte pe alocuri o jumătate de metru. Timp de o oră, 9 localităţi din judeţul Galaţi s-au aflat sub cod roşu de grindină, vânt p...
Ploile din ultimele zile, precum şi apa scursă de pe versanţii care străjuiesc DN 7 / E 81, pe Valea Oltului, au determinat ca o porţiune din acest drum, în staţiunea Călimăneşti - Căciulata, să fie inundată. Pe alocuri, apa atinge 80 de centimetri.
Mai multe străzi din municipiul Suceava au fost inundate, marţi, 18 iunie, după o ploaie torenţială de aproximativ 40 de minute. Canalizarea nu a făcut faţă şi, din cauza apei care s-a strâns pe carosabil, traficul rutier a fost îngreunat....
Instalaţia de iluminat public de pe Faleza Dunării a fost decuplată. De asemenea, municipalitatea a anunţat că a pregătit saci de nisip şi folie de polietilenă pentru o eventuală supraînălţare a digului de apărare. Dunărea are la Galaţi, joi, 13 iuni...