Soluţia Orban: PNL în opoziţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea are puţini susţinători în partid După eşecul referendumului de sâmbătă, liberalii bucureşteni se gândesc să treacă în opoziţie. Majoritatea liderilor filialelor din

Propunerea are puţini susţinători în partid

După eşecul referendumului de sâmbătă, liberalii bucureşteni se gândesc să treacă în opoziţie. Majoritatea liderilor filialelor din ţară nu vor să audă de o asemenea variantă, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, că nu are de gând să demisioneze. Poziţia oficială a partidului va fi anunţată, cel mai probabil, după o şedinţă a Delegaţiei Permanente.

Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban - responsabil cu campania liberalilor pentru referendum - a anunţat, ieri, că va propune conducerii partidului ieşirea de la guvernare, ca urmare a rezultatelor votului de sâmbătă. "Din respect pentru voinţa cetăţenilor liber exprimată şi ţinând cont de absenţa unui sprijin parlamentar solid pentru reformele liberale, considerăm că se impune respingerea oricărui compromis cu PSD şi PRM. În acest sens, PNL Bucureşti va propune convocarea Delegaţiei Permanente a PNL şi intrarea în opoziţie", a spus vicepreşedintele liberal, după o şedinţă extraordinară a organizaţiei din Capitală.

Conducerea PNL Bucureşti a adoptat o rezoluţie în care se arată că partidul şi-a făcut cu prisosinţă datoria ca principal partid de guvernământ, îndeplinindu-şi obiectivele asumate faţă de cetăţeni şi că nu are ce să-şi reproşeze în ceea ce priveşte buna guvernare din România. În text se precizează că este "necesară şi fundamentală o dezbatere largă în partid, care să înceapă cu convocarea Delegaţiei Permanente, care să analizeze rezultatele referendumului şi strategia viitoare a partidului".

"Nu sunt cititor în stele"

Orban a refuzat să explice la ce modalităţi tehnice sa gândit pentru trecerea liberalilor în opoziţie, cum ar fi, spre exemplu, demisia premierului şi declanşarea alegerilor anticipate. Vicepreşedintele PNL nu a vrut nici să ofere vreun scenariu pentru perioada de după ieşirea de la guvernare. "Nu sunt futurolog, nu sunt un ghicitor în stele şi nu mă uit în globuri de sticlă. Există mecanisme constituţionale pentru formarea unui nou guvern. Important este ca în PNL să aibă loc o dezbatere serioasă, importantă este menţinerea unităţii şi coeziunii PNL", a spus Orban. El le-a cerut tuturor membrilor partidului să nu abandoneze formaţiunea şi a spus că nu are ceva de reproşat liberalilor.

"Nu am ce să reproşez membrilor PNL, poate doar mie, în calitate de şef de campanie. Aş avea multe să-mi reproşez, dar principalul lucru este că nu am contracarat stilul de campanie populist, bazat pe mituri fondatoare, manipulare şi dezinformare, practicat de susţinătorii lui Băsescu. Am preferat o campanie raţională", a declarat Ludovic Orban. Propunerea ministrului transporturilor nu se bucură de sprijin la nivelul conducerii centrale a partidului.

Când s-a pus problema scoaterii PD de la guvernare şi formarea actualului cabinet minoritar, Orban a mai cerut trecerea în opoziţie, fiind susţinut doar de vicepreşedintele Puiu Haşotti.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a opus şi atunci, iar acum a anunţat deja, la sfârşitul săptămânii trecute, că nu va demisiona după eventuala victorie a lui Traian Băsescu.

Ţinând cont de absenţa unui sprijin parlamentar solid pentru reformele liberale, considerăm că se impune intrarea PNL în opoziţie
Ludovic Orban

Multe filiale spun "pas"

Reprezentanţii filialelor din Alba, Bistriţa- Năsăud, Buzău, Cluj, Galaţi, Hunedoara, Suceava au respins, ieri, varianta trecerii în opoziţie. Liberalii din Mureş, Arad şi Gorj s-au arătat de acord cu măsura propusă de Ludovic Orban, în timp ce organizaţiile din Prahova, Timiş, Constanţa şi Braşov au pledat pentru o analiză internă serioasă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite