SMURD a deschis un punct de lucru temporar la kilometrul 19 al A2, pentru a putea interveni mai rapid la evenimentele produse pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii sunt pregătiţi să intervină cât mai repede la evenimentele de pe Autostrada Soarelui
Pompierii sunt pregătiţi să intervină cât mai repede la evenimentele de pe Autostrada Soarelui

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a deschis, vineri, un punct de lucru temporar, la kilometrul 19 al Autostrăzii A2, pentru a se putea asigura o intervenţie mai rapidă a pompierilor în cazul unor evenimente produse pe autostradă. Măsura a fost luată în contextul în care fluxul de autoturisme care se deplasează către litoral a crescut.

”În contextul creşterii progresive a fluxului de autoturisme care se deplasează către staţiunile de la mare, ISU Bucuresti-Ilfov a operaţionalizat astăzi un punct de lucru temporar, la nivelul km. 19 al autostrăzii A2, prin intermediul căruia va fi asigurată o intervenţie promptă a pompierilor, în cazul evenimentelor produse atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din Capitală”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Acolo vor acţiona o autospecială de stingere (dotată inclusiv cu echipamente pentru descarcerare) şi o ambulanţă SMURD, care vor gestiona solicitările de pe o secţiune importantă din autostradă, în cooperare cu pompierii ISU Călăraşi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite