Sindicatele asediază prefectura băcăuană | adevarul.ro

Sindicatele asediază prefectura băcăuană

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Prefectura judeţului Bacău va fi pichetată vineri, 28 aprilie, de reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România CNSLR-Frăţia. În intervalul orar 10.30-13.00,

Prefectura judeţului Bacău va fi pichetată vineri, 28 aprilie, de reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România CNSLR-Frăţia. În intervalul orar 10.30-13.00, sindicaliştii îşi vor manifesta nemulţumirile faţă de problemele sociale cu care se confruntă. Liderul CNSLR-Frăţia Bacău, Gheorghe Huluţă, a precizat: "Vom cere calculul actualizat al valorii costului minim de consum general, creşterea salariilor pentru angajaţii din industrie, servicii şi pentru personalul din sistemul bugetar pentru a asigura, în 2007, un venit mediu net pe economie de 1.200 RON lunar". Sindicaliştii vor mai solicita înfiinţarea tribunalelor muncii, creşterea numărului de locuri de muncă prin programe guvernamentale de dezvoltare, precum şi respectarea drepturilor câştigate prin contractele colective de muncă. De asemenea, protestatarii pretind asigurarea de servicii de calitate pentru cetăţeni prin deblocarea posturilor din administraţia publică, crearea unui sistem eficient de protecţie socială, dar şi modificarea legii tichetelor de masă şi acordarea acestora nediscriminatoriu pentru toţi salariaţii, inclusiv cei din sistemul bugetar, precum şi eliminarea taxei de mediu la unităţile economice nepoluante. Mitingul este al doilea într-un interval de zece zile, după ce, săptămâna trecută, cinci sute de disponibilizaţi de la CAROM au protestat timp de trei ore în faţa prefecturii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite