Sindicaliștii amenință cu proteste „ca în Bulgaria” dacă Guvernul continuă să refuze dialogul

0
0
Publicat:

Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa, a declarat luni, 15 decembrie, că Guvernul refuză dialogul, iar „singura soluție în România este să repetăm acțiuni de genul Bulgariei”. În Bulgaria Guvernul, a ales să facă un pas în spate chiar înainte de votul unei moțiuni de cenzură, pe fondul unor proteste masive care au cuprins nu doar capitala Sofia, ci și orașele mici. 

FOTO: Inquam photos/Sabin Cîrstoveanu
FOTO: Inquam photos/Sabin Cîrstoveanu

Bogdan Hossu a spus la Antena 3 CNN că guvernul nu respectă angajamentele asumate la nivelul UE privind transferurile de contribuții sociale de la angajator la angajat:

„Prin transferul integral de taxe din sarcina capitalului, al angajatorului, în sarcina lucrătorului, practic, România nu respectă Carta socială pe care a ratificat-o și nu respectă o Convenție, fapt care a fost deja notificat în Consiliul de Administrație care a dat o decizie asupra obligației Guvernului României de a se întoarce la ceea ce amândouă prevăd ca din totalul cheltuielilor sociale, contribuția salariatului să nu depășească 50%.

Astăzi prin acel transfer de taxe sociale de la angajator la angajat, nu numai că angajatul este suprataxat ca atare, dar ceea ce este neplăcut este că statul se substituie obligațiilor angajatorilor privați în responsabilitatea socială pe care trebuie să o asigure”, transmite liderul Cartel Alfa.

Bogdan Hossu a mai precizat că o treime din salariați câștigă salariul minim în România și „se continuă o evaziune fiscală mascată, prin faptul că se păstrează un salariu mnim care nu corespunde pieței muncii din România”.

Întrebat dacă a primit un răspuns din partea Administrației Prezidențiale în urma discuțiilor, Bogdan Hossu a precizat:

Momentan nu, dacă nu vom primi niciun răspuns, se pare că singura soluție în România este să repetăm acțiuni de genul Bulgariei. Se pare că numai acest gen de acțiuni îi fac pe decidenții politici să își asume responsabilități. Acțiuni masive de stradă și împotriva instituțiilor care blochează funcționarea dialogului”.

Discuția despre majorarea veniturilor minime garantate are loc într-un context economic tensionat. Sindicatele solicită o creștere de 300 de lei a salariului brut, o măsură care, la prima vedere, pare să vină în sprijinul puterii de cumpărare.

Totuși, Cristian Păun, profesor în cadrul ASE, explică mecanismul fiscal prin care statul câștigă practic jumătate din orice majorare.

„Povestea cu salariul minim este o poveste despre creștere de taxe, în primul rând, pentru că jumătate din salariul minim este format din taxe și contribuții. Deci, oricine vorbește despre creșterea salariului minim cu trei sute de lei, cu șapte sute de lei, vorbește de fapt de creșterea taxelor cu o sută cincizeci de lei, circa trei sute cincizeci de lei circa pe fiecare loc de muncă lunar. Firmele să plătească în plus această sumă de bani către bugetul statului. Deci, această poveste, în primul rând, ascunde o creștere de taxe pe mediul de afaceri”, afirmă Cristian Păun.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite