Senatorul Miki Şpagă a fost achitat definitiv în dosarul armelor de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serban Mihailescu la Curtea Suprema
Serban Mihailescu la Curtea Suprema

Magistraţii instanţei supreme l-au achitat definitiv, luni, pe senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, fost şef al SGG, pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul în care era acuzat de DNA că ar fi primit necuvenit nouă arme de vânătoare.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a achitat pe Mihăilescu pentru fapta de primire de foloase necuvenite pe motiv că aceasta nu există, iar pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, deoarece faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, instanţa a dispus ridicarea sechestrului de pe şapte arme, puşti de vânătoare.

Procurorul DNA le-a cerut luni judecătorilor ICCJ condamnarea definitivă a lui Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă, la doi ani de închisoare cu executare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pedeapsa urmând să fie dată ca exemplu şi să-i "inhibe" pe viitorii demnitari.

În ultimul cuvânt, Mihăilescu, în prezent senator UNPR, şi-a susţinut din nou nevinovăţia şi faptul că acuzaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sunt nefondate. Totodată, el a precizat că este bucuros că nu "a tras" pe nimeni după el, potrivit Mediafax.

Mihăilescu, fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, a fost acuzat de DNA de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor săvârşită în legătură cu infracţiunea de foloase necuvenite. Dosarul a fost deschis după denunţul formulat de Fănel Pavalache, primul demnitar român condamnat pentru corupţie.

Nouă arme

Procurorii au arătat că, în perioada 12 aprilie 2002 - 30 mai 2002, deţinând funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului României, Mihăilescu ar fi primit de la Pavalache nouă arme de vânătoare, în valoare totală de 26.400, după ce, l-a numit pe acesta în funcţia de consilier. În perioada aprilie-octombrie 2002, armele au fost deţinute, fără drept, de către Miki Şpagă, fiind depozitate la Vila de protocol nr. 5 din Snagov. Citeşte aici mai multe!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite