Şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Inspecţiei Judiciare, judecătorul Lucian Netejoru, care s-a remarcat prin prestaţiile în sprijinul liderului PSD Liviu Dragnea, ar fi plagiat aproape tot conţinutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Magistratul ar fi plagiat mare parte din conţinutul tezei sale de doctorat în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, pe care a susţinut-o în 2010 la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti. Netejoru se alătură astfel unui lung şir de plagiatori celebri, precum Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Petre Tobă, care s-au inspirat din lucrările altora pentru a-şi obţine titlurile academice.  

Concret, Lucian Netejoru s-ar fi folosit de doar trei cărţi pentru a obţine titlul de doctor cu lucrarea „Particularităţi manageriale în cooperarea poliţienească internaţională pentru prevenirea spălării banilor“.

Un plagiat grosolan

Conform PreesOne, cel puţin 140 din totalul de 294 de pagini ale tezei de doctorat asumată de judecătorul Lucian Netejoru ar fi fost reproduse din volume semnate de chestorul Costică Voicu, fost şef al Poliţiei Române şi fost rector al Academiei de Poliţie. 

De altfel, Voicu a fost unul dintre referenţii din comisia de susţinere care i-a acordat titlul lui Netejoru, însă el nu a observat că doctorandul a plagiat masiv din cărţile sale. Coordonatoarea tezei de doctorat, profesor universitar Ştefania Georgeta Ungureanu, avea să fie condamnată pe fond la închisoare cu suspendare, pentru că a înşelat Academia de Poliţie, precum şi nouă doctoranzi ai acestei instituţii. Lucian Netejoru a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, că nu doreşte să comenteze acuzaţiile.

„Cruciada” incompetenţilor

Analiştii spun că dezvăluirile privind acest plagiat nu sunt o surpriză şi că judecătorul Lucian Netejoru are profilul perfect al personajelor folosite de politicieni pentru a putea controla anumite inistuţii publice. Asta pentru că sunt şantajabili. 

„Nu e nicio surpriză. Ca să îţi faci treaba murdară în instituţiile statului ai nevoie de oameni dispuşi să îndeplinească orice ordin şi care să aibă un schelet în dulap. E o situaţie perfectă pentru cei care doresc să controleze o instituţie. Pui pe cineva cu probleme care e deja legat cu o poveste dubioasă şi care are tot interesul să te asculte în speranţa că va primi o recompensă şi că i se va rezolva problema personală. A devenit o modă să se apeleze la astfel de personaje. Nu e nici primul şi cu siguranţă nici ultimul. Dacă ne uităm în numirile făcute de acest guvern o să găsim numeroşi angajaţi ai statului cu pete consistente în dosarele personale. E o cruciadă a incompetenţilor şi a oamenilor cu probleme dispuşi să se sacrifice pentru a încetini sau bloca orice schimbare a societăţii care i-ar trimite în afară sistemului“, a explicat, pentru „Adevărul“, analistul Dan Ionescu.

„Avocatul” lui Liviu Dragnea

La începutul lunii, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează modul în care se stabileşte conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare.  Invocându-se faptul că nu există o reglementare legală care să specifice modul în care se asigură interimatul, Executivul l-a menţinut, practic, în funcţie pe şeful IJ, Lucian Netejoru. Păstrarea sa în funcţie ca interimar s-ar fi făcut la cererea expresă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Sub conducerea acestuia, Inspecţia Judiciară s-a transformat într-un adevărat apărător al liderului PSD, Liviu Dragnea. Printre altele, Inspecţia Judiciară a luat la puricat Curtea Supremă, pentru a verifica modul de constituire a completelor, chiar înainte ca instanţa să judece apelul în dosarul angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanţă, la închisoare cu executare. Controlul de la Curtea Supremă nu este singurul demers al Inspecţiei Judiciare care ar putea fi interpretatat în folosul lui Liviu Dragnea. 

Recent, o echipă de la Inspecţia Judiciară a descins la secţia Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violenţele comise de jandarmi împotriva manifestanţilor la mitingul din 10 august. Verificarea intempestivă a avut loc cu doar câteva ore înainte de audierea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul violenţelor din 10 august în calitate de martor. Demersul a fost interpretat ca un „act grav de intimidare“.  În replică, IJ a acuzat o „tentativă de decredibilizare şi vulnerabilizare a instituţiei, precum şi de scădere a capacităţii sale de reacţie la derapajele de ordin disciplinar“. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite