Scandal între ortodocșii români și greci, după închiderea unei biserici în Italia: „Grecii ne-au alungat“
0Este „război” între ortodocșii români și greci, în contextul în care biserica neogotică de la fostul spital Umberto I din Mestre, Italia, a fost închisă după o sentință și un recurs în instanță, potrivit StiriDiaspora.
Biserica neogotică din parcarea fostului spital Umberto I din Mestre, transformată în urmă cu câțiva ani în lăcaș de cult, a fost brusc închisă, ceea ce a declanșat un scandal între ortodocși. De o parte se află Arhiepiscopia Ortodoxă a Italiei, cu sediul în Campo dei Greci din Veneția, iar de cealaltă parte, părintele Anatolie Bitca și comunitatea sa ortodoxă est-europeană, formată din moldoveni, români, georgieni și chiar câțiva ucraineni și ruși.
„Nu mai putem intra în parohia noastră. Au schimbat încuietorile și lacătele. Ne-am dat seama de acest lucru între marți și ieri. Iar acum avem o agendă plină de botezuri și nunți”, spun părintele Anatolie și consilierii Aliona Nanescu și Solomon Vitalie.
Potrivit unei ordonanțe a tribunalul din Veneția, biserica, devenită parohia ortodoxă Nașterea Maicii Domnului din ziua primei sale sărbători, pe 26 aprilie 2015, nu va mai fi disponibilă pentru comunitatea ortodoxă din Europa de Est.
„Venim aici să ne rugăm de aproape zece ani, mulți dintre noi ne-am căsătorit în această biserică și ne-am botezat copiii. Este ca și cum am fost dați afară din casă“, spune Solomon Vitalie, potrivit Știri Diaspora.
De la înțelegere la fricțiuni
În 2007, părintele Anatolie ținea slujbe religioase în biserica ortodoxă venețiană San Giorgio dei Greci, o comunitate de origine, limbă, cultură și tradiție grecească. După amplele imigrații din Europa de Est, catedrala din Veneția a devenit un punct de referință pentru mulți ortodocși orientali. Arhiepiscopul mitropolit Gennadios Zervos a decis să încredințeze celebrările diaconului moldovean și, mai târziu, preotului Anatolie Bitca, care, pe lângă limba sa, cunoaște greaca, româna și rusa.
La început, lucrurile au mers bine, însă ulterior au apărut fricțiuni, pentru că nu toată lumea aprecia sărbătorile într-o altă limbă decât greaca tradițională. Mitropolitul Zervos a acceptat cererea comunității răsăritene de a crea un nou centru de cult și de a-l face pe Anatolie Bitca părintele spiritual.
După moartea arhiepiscopului Zervos, în 2020, succesorul său, mitropolitul Stavropoulos Polykarpos, nu lasă nicio cale de acces pentru părintele Anatolie și îi închide biserica, deschizând procedurile pentru a face laic lăcașul de cult.
„Noi nu am declarat război nimănui”
Cu sprijinul părintelui Massimo Cadamuro, în biserica Campalto, părintele Anatolie a reușit timp de câțiva ani, printr-o folosință de comodat, să aibă un spațiu adecvat pentru a celebra duminicile, până în 2015. Atunci, preotul încă îl avea alături pe mitropolitul Zervos: el a fost cel care a adus acasă un acord cu municipalitatea din Veneția și cu compania Dng de atunci, care deținea spațiile, pentru a ceda biserica neogotică din Mestre ortodocșilor est-europeni.
„Lucrările pe care le-am făcut s-au ridicat la cel puțin 200.000 de euro (...)În interiorul bisericii se află icoanele noastre, coroanele de nuntă, baptisteriul, cărțile de cult, covoarele, candelabrele și veșmintele. Noi nu am declarat război nimănui. Grecii sunt cei care ne-au alungat", au comentat părintele Bitca și soția sa, potrivit Venezia Today.
Părintele Anatolie, nevoit să ceară protecția Patriarhiei Ruse
Riscând să fie excomunicat, părintele Anatolie a fost nevoit să ceară protecția Patriarhiei Ruse, pentru a nu fi retrogradat la statutul de laic.
Biserica fostului spital Umberto I numără cinci mii de credincioși și, în timp ce numărul grecilor scade, cel al celor din Est crește, potrivit sursei citate.
Duminică, la ora 10, la biserică este programat un miting de protest.