Sarkozy şi Chirac au fost huiduiţi la funeraliile lui Bongo
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi predecesorul său, Jacques Chirac, au participat marţi la funeraliile naţionale ale preşedintelui gabonez Omar Bongo.
Sosirea celor doi la palatul prezidenţial din Libreville a fost întâmpinată, potrivit AP, cu huiduieli de către mulţime, din care se ridicau strigăte precum "Nu, Franţa! Nu, Franţa!".
Cei doi şefi de stat reprezentau în ochii mulţimii relaţiile politico-financiare oculte între Franţa şi fostele sale colonii. Cei doi au fost aplaudaţi totuşi în interiorul palatului când s-au înclinat în faţa sicriului şi au depus coroane de trandafiri albi şi roşii.
Prieten fidel al lui Jacques Chirac, Omar Bongo a fost primul şef de stat primit de Nicolas Sarkozy după preluarea preşedinţiei în 2007. Relaţiile dintre Paris şi Libreville au avut totuşi de suferit recent din cauza urmăririlor judiciare împotriva lui Bongo, ca şi a socrului său N'Guesso pentru deturnare de fonduri publice şi achiziţionarea unui impresionant patrimoniu imobiliar în Franţa.
Omar Bongo a preluat puterea cu sprijinul Franţei în 1967.




















































