Șansele tancurilor rusești în fața celebrelor blindate americane M1 Abrams, care ar putea ajunge în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, oficialii americani au declarat public că tancurile avansate de tip occidental sunt „absolut pe masa discuțiilor” cu guvernul de la Kiev.

Tancurile americane M1 Abrams au o putere de foc redutabilă
Tancurile americane M1 Abrams au o putere de foc redutabilă

Drept urmare, la militarii ucraineni ar putea ajunge faimoasele tancuri grele americane M1 Abrams. Experți consideră că asistăm la o schimbare majoră a politicii Statelor Unite care prevede că, în cea mai mare parte, Pentagonul va furniza Ucrainei doar arme defensive pentru a lupta împotriva forțelor lui Vladimir Putin. Drept urmare, tancurile moderne, precum cel american M1 Abrams, ar permite Ucrainei să recupereze cea mai mare parte, dacă nu chiar tot teritoriul pierdut în fața forțelor ruse, conform „Popular Mechanics”.

Până acum occidentalii au trimis Kievului aproximativ 300 de tancuri, dar a fost vorba de unele de origine sovietică care au fost furnizate de țări din fostul Tratat de la Varșovia. Mai mult, în general a fost vorba de tancuri din seria T-72, care au exact aceeași problemă ca blindatele fostei Armate Roșii. Când sunt lovite, din cauza designul defectuos, în care echipajul stă înconjurat de 22 de proiectile neprotejate pentru a-şi alimenta încărcătorul automat, turelele fac explozie și sar efectiv în aer zeci de metri. Cu tot cu echipaj, evident.

De ce trebuie să fie speriați tanchiștii ruși

Dotarea ucrainenilor cu tancuri M1 Abrams ar aduce un avantaj imediat Kievului pentru acestea ar putea „vâna” blindate rusești fără prea mari probleme. Și asta pentru că M1 Abrams are performanțe care le surclasează pe cele ale celui mai modern tanc rusesc, T-90, care nici măcar nu a fost adus în număr mare în Ucraina.

În varianta SEPv2, tancul american este complet digitalizat și conectat în rețea cu alte mașini de luptă. În acest timp, tancul rusesc T-90 este o dezvoltare a mai vechiului T-72, pe care guvernul rus a decis-o după ce modelul mai sofisticat T-80 s-a dovedit a fi un dezastru în timpul războaielor din Cecenia. T-90 este în esență un T-72 modernizat cu sistemele mai avansate găsite pe T-80U, dar s-a renunțat la motorul cu turbină cu gaz al T-80. În schimb, cea mai comună versiune a lui T-90 folosește un motor diesel de 1000 CP – ceea ce îi conferă un raport putere-greutate mai puțin ideal.

Experții citați de nationalinterest.org susțin că într-o luptă unu la unu, M1 Abrams este superior T-90. Concret, avantajele M1 constau în senzorii avansați, suita de control al focului, matricea de blindaj de uraniu sărăcit care se îmbunătățește mereu și puterea de lovire a proiectilelor M829.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite