Salvamontiștii caută doi tineri care au plecat spre vârful Moldoveanu pe viscol: „Șansa de a ajunge este aproape imposibilă”

0
0
Publicat:

Salvamontiștii caută doi tineri care au plecat vineri, 9 ianuarie, spre vârful Moldoveanu. Deși aveau echipament adecvat, condițiile meteo din zona montană fac expediția spre vârf aproape imposibilă, potrivit salvatorilor.

Traseul spre Vârful Moldoveanu din Valea Rea/FOTO: Salvamont Argeș
Traseul spre Vârful Moldoveanu din Valea Rea/FOTO: Salvamont Argeș

„Salvamont Argeș desfășoară o operațiune de căutare și salvare a doi tineri de 22, respectiv 28 de ani, după ce aceștia au plecat ieri în jurul orelor 20 spre vârful Moldoveanu.

Apelantul știe doar că aceștia urmau să rămână la o stână, iar azi să plece spre vârf. Stână avem și pe Valea Rea-Stâna lui Burnei, dar și pe Valea Buda-Stâna din Podul Giurgiului”transmite Salvamont Argeș într-un comunicat.

Momentan, salvamontiștii verifică traseul pe Valea Rea și, dacă nu este mașina în această zonă, vor verifica și Valea Buda.

„Informațiile sunt că ar avea echipament, chiar și un cort, dar în condițiile meteo din zona montană cu zăpadă abundentă, viscol, temperaturi de minus 15 grade, șansa de a ajunge pe vârf este aproape imposibilă”, mai transmit aceștia.

Potrivit Salvamont Argeș, pe Valea Rea se ajunge cu mașina până la barajul Văsălatu, iar de acolo până la Stâna lui Burnei mai sunt aproximativ 25de km de mers prin zăpadă de aproximativ 60cm.

„Operațiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații pe măsură ce le vom primi de la echipa de salvatori montani aflată în teren.”

La începutul anului, salvamontiștii din întreaga țară au avut un debut de weekend extrem de agitat, fiind solicitați să intervină în 41 de situații de urgență în ultimele 24 de ore.   

În urma acestor intervenții, 42 de persoane au fost salvate, dintre care 19 au necesitat transport la spital cu echipaje medicale.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la Salvamont Lupeni – 8 apeluri, urmat de Salvamont Maramureș (6), Salvamont Gorj (5) și câte 4 intervenții pentru Salvamont Neamț, Prahova și Sinaia. Echipele de salvare au mai fost chemate și la Voineasa, Cluj, Predeal, Sibiu, Brașov și Mureș.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite