Saga FNI la final: Vîntu a primit 8 ani de puşcărie pentru că a înşelat 300.000 de români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul FNI. Ioana Maria Vlas a primit 10 ani de închisoare în 2008
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul FNI. Ioana Maria Vlas a primit 10 ani de închisoare în 2008

La 17 ani de la prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, eveniment care a afectat aproape 300.000 de investitori, generând un scandal enorm cu efecte sociale, economice, dar si politice, Sorin Ovidiu Vîntu, supranumit „tatăl FNI”, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani. Totodată, instanţa a mai decis confiscarea sumelor de 13.740.363 lei (5.529.321 dolari) şi 7.289.406 dolari.

Concret, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la cinci de închisoare, la care a adăugat un spor de trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că Vîntu va executa pedeapsa de opt ani de închisoare. 

Judecătorii au dispus însă încetarea procesului penal faţă de afacerist pentru instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, ca urmare a prescripţiei speciale a răspunderii penale.

De asemenea, instanţa a respins cererea procurorilor de contopire a pedepsei închisorii din acest dosar cu celelalte două condamnări primite de Vîntu, respectiv de un an de închisoare primită pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi doi ani de închisoare din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa. Decizia este definitivă.

Condamnarea pe fond

În dosarul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în septembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au vizat devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Băncii Agricolă (BA), Băncii de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Băncii Române de Scont. În 9 februarie 2015, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la şase ani şi patru luni de închisoare, pentru spălare de bani şi a dispus achitarea pentru instigare la delapidare.

Instanţa a mai decis atunci ca de la Vîntu să fie confiscată suma de şapte milioane de dolari. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care ieri a dat o sentinţă definitivă în acest dosar.

Acuzaţiile aduse de procurori

Procurorii au arătat în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe afacerist că „activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului «Gelsor» (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu". 

De asemenea, anchetatorii au atras atenţia că omul de afaceri a cumpărat, între 2003 şi 2012, diverse bunuri imobile cu banii rezultaţi din înşelăciunea în dauna investitorilor FNI. „Sorin Ovidiu Vîntu, după luna aprilie 2003 şi până în prezent, cunoscând că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii provine din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în dauna investitorilor FNI, a dobândit, deţinut şi folosit bunuri imobile, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor”, au arătat procurorii, în septembrie 2012.

Păgubiţii FNI au cerut dreptate din mai 2000

În mai 2000, păgubiţii FNI au făcut o plângere penală împotriva persoanelor vinovate de falimentarea Fondului, cerând recuperarea sumelor pe care le-au investit. Opt ani mai târziu, Ioana Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, a fost condamnată în dosarul FNI la 10 ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti pentru uz de fals, înşelăciune şi abuz în serviciu. 

Aceasta a fost acuzată de procurori că „în calitate de preşedinte şi director general al SOV Invest SA, a indus şi menţinut în eroare părţile civile, prin prezentarea unei situaţii financiare nereale cu privire la Fondul Naţional de Investiţii, în scopul obţinerii unor beneficii materiale injuste, producându-le acestora o pagubă, care a fost apreciată pe toată durata de funcţionare a Fondului la valoarea de 3.944.641.077.660 lei”.

Ioana Maria Vlas, care între timp şi-a ispăşit pedeapsa, a susţinut mereu că Vîntu este principalul vinovat pentru prăbuşirea fondului. „Eu am plecat din România cu eticheta de hoaţă. Mass-media au scris că am furat 360 de milioane de dolari. Bine ar fi fost să fie aşa, dar nu mai eram aici dacă îi furam", spunea atunci Vlas.

1773 de pagini a avut motivarea Curţii de Apel care a pronunţat cea de-a doua sentinţă (din trei – n.r.) în dosarul FNI în care a fost judecată Ioana Maria Vlas 

Celelalte condamnări primite de SOV

Vîntu se află déjà în închisoare unde execută o pedeapsă de şase ani pentru alimentarea Petromservice. Această pedeapsă a primit-o în vara anului trecut, însă omul de afaceri mai are două condamnări definitive, în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa. 

Un an de închisoare a primit Sorin Ovidiu Vîntu pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, iar pentru că l-a ajutat pe Nicolae Popa, care a plecat din ţară după prăbuşirea FNI şi apoi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare. Omul de afaceri a fost eliberat condiţionat din penitenciar în 19 noiembrie 2014, în 22 iulie 2016 fiind reîncarcerat. Şi mai are un hop de trecut. 

Pe 13 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 10 ani şi două luni de închisoare pentru faptele de care este acuzat în dosarul delapidării patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petromservice, la care au fost comasate şi pedepse din alte dosare ale omului de afaceri. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite