Rusia îşi continuă ofensiva în sectorul petrolier şi gazier

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia s-a oferit să investească miliarde de dolari în sectorul petrolier şi în cel al gazelor naturale din Nigeria, un partener-cheie al Rusiei, a declarat - miercuri seara - preşedintele rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei vizite de câteva ore în această ţară, poptrivit Agerpres

Cu această ocazie, au fost semnate acorduri în domeniile gazelor şi nuclear civil. Grupul rus Gazprom a semnat un acord de cooperare Nigerian National Petroleum Corporation (NNPC), care îi permite accesul la rezervele de gaze nigeriene, printre cele mai importante în lume. Cele două societăţi au creat o coantrepriză în care fiecare deţine jumătate din acţiuni, intitulată Nigaz.

Patronul NNPC, Mohamed Barkindo, a declarat că Nigaz va începe să lucreze imediat şi în toate domeniile: explorare, producţie, transformare, marketing.

După întrevederea cu omologul săi nigerian, Umaru Yar'Adua, preşedintele rus a estimat că perspectivele de cooperare sunt foarte bune şi că investiţiile ruseşti potenţiale în sectorul energiei s-ar putea cifra la miliarde de dolari.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite