Ronnie Biggs, unul dintre cei mai mari infractori britanici, pus în libertate | adevarul.ro

Ronnie Biggs, unul dintre cei mai mari infractori britanici, pus în libertate

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Ronnie Biggs, unul dintre cei mai mari infractori britanici, pus în libertate
Ronnie Biggs, unul dintre cei mai mari infractori britanici, pus în libertate

Ronnie Biggs, cunoscut pentru una dintre cele mai mari acţiuni de furt din Marea Britanie, desfăşurată în 1963, a fost autorizat să părăsească închisoarea din motive de sănătate, după cum a informat ministrul britanic al justiţiei, Jack Straw.

Ministrul britanic i-a acordat libertatea ca urmare a stării îngrijorătoare de sănătate a deţinutului. Biggs, care la sfârşitul săptămânii va împlini 80 de ani, a fost transferat la 28 iulie din celula sa din închisoarea din Norwich, la un centru medical pentru a primi îngrijiri. El suferă de pneumonie severă, medicii considerând că nu există mari şanse ca el să se recupereze, informează ABC şi CNN.

 Probele medicale arată clar că domnul Biggs este foarte bolnav şi că starea sănătăţii sale s-a deteriorat recent, fapt ce a culminat cu reinternarea în spital. Nu se preconizează o ameliorare a stării sale, motiv pentru care îi acord domnului Biggs o libertate compasivă bazată pe motive medicale, precizează Straw.

Decizia presupune că Biggs, care îşi va petrece noaptea în pat sub supravegherea a trei gardieni şi va părăsi spitalul de abia a doua zi, va putea să-şi sărbătorească a 80-a aniversare în libertate.

Avocatul acestuia, Giovanni Di Stefano, a declarat că clientul său 'a fost pus în libertate pentru a muri, iar aceasta nu poate fi considerată o victorie, dar dl Straw a luat decizia corectă'.

Deţinutul, care a solicitat în repetate rânduri să fie pus în libertate de-a lungul anilor, aproape că nu mai poate merge, sau vorbi şi este alimentat printr-o sondă.

Biggs a suferit mai multe atacuri cardiace, apoplexii şi o criză epileptică din mai 2001, când a decis să se predea voluntar justiţiei britanice după ce fugise în Brazilia.

Deţinutul a devenit celebru prin aşa-numitul 'jaf al secolului' când el şi 14 complici ai săi au sustras în august 1963, aproximativ 4,2 milioane de dolari din trenul de Glasgow, cea mai mare sumă furată până atunci într-un singur asalt.

Top articole

Partenerii noștri