Românca sechestrată în Italia a fost pusă într-un program de protecţie a martorilor iar agresorul a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), Veaceslav Şaramet, a declarat sâmbătă că românca sechestrată în Italia se află în prezent într-un program de protecţie a martorilor şi că agresorul a fost sechestrat.

„S-a trecut chiar ieri de la arestul preventiv la arestul efectiv în cazul individului italian, care nu este la primul caz de acest gen, din păcate, şi urmează acum să se adune probele pentru dosar. Mama se află în programul de protecţie a martorilor, astfel încât să poată să depună mărturia", a declarat Veaceslav Şaramet, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o delegaţie MRP – MAI s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Italia pentru a discuta despre caz. De asemenea, a avut loc şi o întrevedere cu femeia în cauză.

„Este optimistă. Şi-a făcut analizele (...) şi acestea au fost bune. Îşi doreşte şi dânsa să rămână cu copiii. Nu s-a decis dacă se întoarce sau nu acasă, dar vrea să îşi vadă mama", a adăugat secretarul de stat.

Oficialul român a mai precizat că delegaţia MRP – MAI a vizitat şi locul în care românca şi cei doi copii ai săi au fost reţinuţi, unde au descoperit că „este un loc destul de izolat, unde se ajunge destul de greu. Acea baracă nu avea nici curent electric şi doar o bucată de acoperiş".

Şaramet a mai subliniat că autorităţile române se află în legătură permanentă cu femeia şi copii acesteia şi că vor rămâne în regiune oricât timp va fi nevoie.

Chinul româncei a început în 2007 când a ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare. Aceasta plecase pentru a-şi scoate familia din sărăcie. După moartea femeii de care avea grijă românca, văduvul Aloisio Francesco Rosario Giordano, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a sechestrat-o şi a obligat-o să trăiască în condiţii inumane timp de zece ani. În această perioadă tânăra a fost victima a numeroase abuzuri, trăind un „coşmar care întrece până şi imaginaţia unui scenarist de filme de groază“, după cum a relatat presa italiană.

Vineri, MAI declara că mama a fost internată într-o unitate sanitară şi beneficiază de asistenţă medicală şi consiliere psihologică în timp ce copii se află într-un centru de asistenţă socială.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite