Regizorul Ulrich Seidl neagă că ar fi exploatat copii români în timpul unor filmări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul austriac Ulrich Seidl respinge acuzațiile legate de exploatarea copiilor români în timpul filmărilor din țara noastră pentru pelicula "Sparta", după reclamațiile anonime ale unor actori și părinți pentru Der Spiegel, relatează publicația Süddeutsche Zeitung, citată de hotnews.ro.

Regizorul este acuzat de exploatarea unor minori în timpul turnării peliculei „Sparta” FOTO EPA-EFE
Regizorul este acuzat de exploatarea unor minori în timpul turnării peliculei „Sparta” FOTO EPA-EFE

„Am cel mai mare respect pentru toți actorii și actrițele și nu aș lua niciodată decizii care să le pună în vreun fel în pericol bunăstarea fizică și mentală", a declarat cineastul în vârstă de 69 de ani, citat de agenția austriacă de presă APA.

„Nu am depășit niciodată limitele a ceea ce este etic și moral atunci când filmăm", a mai spus Ulrich Seidl.

Cel mai recent film abordează pedofilia.

Conform unei investigaţii realizate de săptămânalul Der Spiegel, regizorul austriac le-a ascuns în mod deliberat actorilor neprofesioniști minori, cu vârste între 9 şi 16 ani şi părinţilor acestora faptul că pelicula abordează de asemenea tema pedofiliei, notează Agerpres.

Regizorul austriac Ulrich Seidl, în vârstă de 69 de ani, cunoscut pentru filmele "Zile de câine" (2001), "Import Export" (2007) și "Paradis: Love" (2012), a câștigat numeroase premii și a fost apreciat de critici, nu în ultimul rând pentru faptul că filmele sale sunt extraordinar de realiste și abordează teme tabu.

”Sparta” este cel mai recent film al său și abordează pedofilia. Cu puțin timp înainte de premiera peliculei, au apărut acuzații potrivit cărora copiii au fost expuși la violență și nuditate pe platourile de filmare.

Ce acuzații i se aduc regizorului

Se pare că în timpul filmărilor care au avut loc în România, în urmă cu câțiva ani, copiii ar fi fost confruntaţi cu alcoolism, violenţă şi nuditate, fără o pregătire suficientă şi fără supravegherea cuvenită, indică publicaţia citată.

Mai mult, remarcă Der Spiegel, regizorul a încălcat normele şi instrucţiunile în vigoare pentru lucrul cu minori în cinematografie.

Ulrich Seidl neagă acuzaţiile şi susţine că părinţii şi minorii au fost informaţi despre conţinutul peliculei şi li s-a spus că în film este vorba despre un adult ''care se simte atras de copii'' şi ''îşi asumă un fel de rol de părinte''.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite