RECHIZITORIU Partida de vânătoare la care colonelul SPP Petre Soare a împuşcat accidental un om a fost organizată la solicitarea colonelului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari arată în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe colonelul Petre Soare de la Serviciul de Protecţie şi Pază-Biroul Prahova că partida de vânătoare la care a împuşcat mortal o persoană cu o armă care nu era a sa, ci a victimei, şi fără să aibă dreptul legal de a o folosi, a fost organizată la solicitarea acestuia, deşi nu avea permis de port armă.

Potrivit procurorilor militari, ultima goană în urmă căreia fostul colonel SPP a împuşcat accidental un participant, Ion Popa, în ianuarie 2012, a avut loc la solicitarea acestuia. Ulterior, el a susţinut că şeful SPP, generalul Lucian Pahontu, l-ar fi împuşcat mortal pe Popa şi că s-ar fi încercat muşamalizarea cazului.

Din actele procurorilor a reieşit că pe 4 ianuarie 2012, până la producerea incidentului, au avut loc trei partide de vânătoare la care au fost împuşcaţi patru fazani şi un mistreţ. "După terminarea partidei de vânătoare la vânat mic, s-a revenit la cantonul de vânătoare denumit Casa Vânătorului, pentru a se servi masa. Ulterior, vânătorii s-au deplasat în pădurea numită Baracu, unde s-au desfăşurat alte două partide de vânătoare la mistreţ. La cea de-a treia goană, respectiv a două la mistreţ, victima Ion Popa a părăsit standul, cu intenţia de a împuşcă un mistreţ, care fusese rănit de un alt vânător”, se arată în rechizitoriul procurorilor militari.

După împuşcarea mistreţului, la solicitarea lui Soare, a mai început o goană. "Vânătorii s-au deplasat cu maşinile spre pădurea Turbatu, situată la o distanţă de aproximativ 2-3 km şi, după ce au lăsat maşinile pe DJ 147, au mers pe un drum de ţară, aproximativ 420 metri. De menţionat că solicitarea de efectuare a acestei ultime partide de vânătoare a aparţinut inculpatului colonel Soare Petre”, se mai arată în rechizitoriu.

În 4 ianuarie 2012, în jurul orelor 16.45, dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova a fost sesizat prin 112 de către colonelul Petre Soare că în comuna Drăgăneşti, judeţul Prahova, pe fondul de vânătoare aflat în pădurea Turbatu, la o partidă de vânătoare organizată de Romsilva SA - filiala Prahova, a avut loc un autoaccident soldat cu decesul numitului Ion Popa. "La faţa locului s-au găsit două arme de vânătoare, respectiv o armă de vânătoare cu alice având două ţevi suprapuse şi o armă de vânătoare cu alice, cu o singură ţeavă. Cele două arme se aflau poziţionate la o distanţă de 70 cm de cadavrul lui Popa. (…) Ambele arme aveau siguranţele de tragere în poziţia dezasigurat. Iniţial, urmărirea penală a avut ca obiect cercetarea unui autoaccident de vânătoare, avându-se în vedere apelul telefonic şi afirmaţiile lui Petre Soare”, mai arată procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai stabilit că fostul ofiţer SPP  nu a avut permis de vânătoare şi prin urmare nu a avut calitatea de vânător, el fiind doar candidat. Având în vedere aceste lucruri, Soare a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.

În august 2016, când ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului general şi Soare a fost pus sub acuzare, colonelul a declarat la un post de televiziune că nu el l-a împuşcat pe Popa, ci focul a fost tras dinspre şeful SPP, generalul Lucian Pahontu, participant şi el la respectiva partidă de vânătoare. "Am auzit două focuri de armă(...). L-am văzut pe Popa cu o armă în mână şi una pe umăr. Merg 5-6 metri spre el şi l-am văzut că tresare. A scăpat arma jos, a stat cinci secunde şi a căzut pe spate (...) L-am sunat pe generalul Pahontu şi nu mi-a răspuns. L-am sunat pe şofer apoi (...). Mi-a răspuns, a venit şi a încercat şi el să-l sune pe domnul general şi nu i-a răspuns nici lui. A scos portavocea din maşină şi a anunţat că e incident de tragere. La două minute, văd că apare din direcţia din care a venit glonţul generalul Pahonţu (...). Mă uităm la el, el era speriat şi şoferul Avram i-a spus că nu mai e nimic de făcut. Pahonţu rămâne un pic descumpănit şi îmi spune că pleacă să aranjeze. Îşi schimbă tonul apoi şi-mi spune să le spun vânătorilor că nu a fost acolo şi de Popa să zic că s-a autoaccidentat(...). Nu ştiam ce să fac”, a susţinut Petre Soare la Antena 3.

În 24 martie 2017, procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Petre Soare, colonel la Serviciul de Protecţie şi Pază - Biroul Prahova, pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj. ”Menţionăm că inculpatul a deţinut arma de vânătoare (aparţinând victimei) fără a avea dreptul. Totodată, acesta a executat focul de armă în scopul practicării vânătorii în condiţiile în care nu avea calitatea de vânător şi nu îndeplinea condiţiile cerute de art. 27 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic”, se arăta într-un comunicat al Biroului de informare şi relaţii publice de la Parchetul instanţei supreme.

În acest caz au fost audiate mai multe persoane şi s-a dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale şi criminalistice. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Militar Bucureşti.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite