Reacția DNA la Raportul Comisiei Europene. Priorități în „domeniile cu risc ridicat”: administrația centrală și locală, sectorul energetic, sănătatea și achizițiile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o zi după ce Comisia Europeană a publicat cel de-al șaselea Raport privind statul de drept, în care a evidențiat „o serie de progrese semnificative” realizate de România în îndeplinirea recomandărilor din 2024 cu privire la sistemul judiciar, DNA transmite că susține eforturile naționale și europene de combatere a corupției și întărire a încrederii cetățenilor în sistemul de justiție.

DNA și-a reafirmat angajamentele. FOTO Eduard Enea
DNA și-a reafirmat angajamentele. FOTO Eduard Enea

În contextul publicării, în data de 08.07.2025, a Raportului Comisiei Europene privind statul de drept, care a reținut că „autoritățile înregistrează, în continuare, rezultate pozitive în ceea ce privește combaterea corupției, inclusiv în cazurile de corupție la nivel înalt”, Direcția Națională Anticorupție reiterează angajamentul ferm de a contribui, prin activitatea sa, la consolidarea statului de drept și la combaterea eficientă a corupției în România”,  arată DNA într-un comunicat transmis miercuri.

DNA a obținut 391 de condamnări definitive in 2024

În acord cu constatările Comisiei Europene potrivit cărora „în anul 2024, DNA a obținut 391 de condamnări definitive și a continuat instrumentarea unor cauze complexe, în ciuda unui volum de muncă semnificativ și a numeroaselor posturi vacante”, DNA precizează că activitatea instituției a fost sprijinită „de profesionalismul personalului, de stabilitatea echipei și de continuarea dotării instituționale cu echipamente moderne esențiale investigațiilor penale”.

DNA consideră că percepția cetățenilor și încrederea lor în instituțiile judiciare sunt esențiale pentru combaterea eficientă a corupției. Astfel, instituția își reafirmă angajamentul de a acționa transparent, profesionist și cu respect față de lege și față de așteptările societății.

„Orientarea activității spre domenii cu risc ridicat precum administrația centrală și locală, sectorul energetic, sănătatea și achizițiile publice rămân priorități asumate instituțional”, se arată în comunicat.

Percepția experților: nivelul corupției din sectorul public rămâne ridicat

Direcția Națională Anticorupție susține, de asemenea, noile direcții strategice menționate în raport, care fac referire la viitoarea Strategie națională anticorupție post-2025, potrivit căreia „o nouă prioritate va fi promovarea educării și a sensibilizării cu privire la aspectele legate de corupție în rândul tinerilor și dintr-un stadiu incipient al dezvoltării profesionale, pentru a promova o cultură a integrității și a responsabilității sociale”.

„Suntem conștienți că, după cum menționează raportul,«percepția experților, a cetățenilor și a cadrelor de conducere din mediul de afaceri este că nivelul corupției din sectorul public rămâne ridicat». DNA va continua să își concentreze resursele și eforturile pentru combaterea corupției în aceste domenii vulnerabile și va respecta cu strictețe toate recomandările europene în acest sens.Instituția își va îndeplini în continuare misiunea cu profesionalism și rigoare, lucrând constant pentru creșterea încrederii publice și consolidarea statului de drept”, se mai arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite