Reacţia ambasadorului George Maior după declaraţiilef la adresa României ale senatorului John McCain
0Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, reacţionează după ce senatorul republican John McCain a invocat România ca exemplu negativ în discursul său despre dezbaterile electorale americane.
Într-un comunicat al ambasadorului George Maior, se precizează că John McCain a comis, probabil, o eroare menţionând România într-o formulare nefericită.
„Domnul senator John McCain este cunoscut drept un prieten constant al României, domnia sa fiind chiar unul dintre semnatarii Rezoluţiei Senatului Statelor Unite ale Americii privind împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Statele Unite ale Americii. Acest document subliniază rolul semnificativ al României, în ultimii 25 de ani, dar mai ales în contextul regional actual, în direcţia promovării stabilităţii, securităţii şi respectării principiilor democratice în Europa Centrală şi de Est, Balcanii de Vest şi regiunea Mării Negre.
În aceste condiţii, probabil că domnul senator John McCain a comis o eroare invocând România într-o formulare nefericită care contrazice esenţa unei declaraţii oficiale sprijinite de senatorul John McCain şi adoptate în unanimitate de Senatul Statelor Unite ale Americii, prin care ţara noastră este apreciată tocmai pentru contribuţia majoră la promovarea şi respectarea principiilor democratice în regiune.
Un articol publicat vineri în „The New York Times“ referitor la situaţia politică din SUA prezintă mai multe opinii pro şi contra unei eventuale alegeri a lui Trump în funcţia de preşedinte al SUA.
În acest context, senatorul republican american John McCain şi-a arătat convingerea că SUA nu ar fi în pericol dacă Donald Trump ar deveni preşedinte. „Încă sunt de părere că avem instituţiile guvernamentale care ar limita pe cineva care încearcă să-şi depăşească obligaţiile sale constituţionale. Avem un Congres. Avem Curtea Supremă. Nu suntem România'', a spus McCain.