Video Provocarea Paracetamol de pe TikTok îi alarmează pe medici: „Supradozajul provoacă leziuni ireversibile ale ficatului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:


O nouă provocare „Paracetamol Challenge” circulă în prezent prin rețele sociale, condus în special de Tik Tok. Aceasta presupune înghițirea cât mai multor comprimate de paracetamol pentru a le testa rezistența și a afla cine va rămâne cel mai mult timp în spital. 

Provocare pe TikTok cu paracetamol FOTO: Arhivă
Provocare pe TikTok cu paracetamol FOTO: Arhivă

UPDATE:  Reprezentanții TikTok susțin că această provocare nu a apărut și nici nu este prezentă pe platformă.

„Mai multe surse de fact-checking au confirmat acest lucru, inclusiv rapoartele publicate de Demagog (aici) și Libération (aici). Relatările care susțin existența și popularitatea unei „Provocări Paracetamol” pe TikTok sunt complet nefondate. Nu există nicio dovadă că un astfel de conținut ar fi existat vreodată sau că ar fi fost în trending pe platformă. Deși această provocare nu a fost niciodată un trend, TikTok a blocat proactiv hashtag-ul relevant din sugestiile de căutare. Această măsură preventivă a fost luată pentru a împiedica răspândirea dezinformării, nu ca o recunoaștere a existenței provocării”, au precizat reprezentanții Tiktok.

Dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, medic primar Cardiologie şi Medicină Internă la Spitalul Clinic De Urgenţă Floreasca din Bucureşti, fost preşedinte al Societăţii Române de Cardiologie, trage un semnal de alarmă cu privire la provocarea cu paracetamol de pe TikTok. 

Medicul Gabriel Tatu-Chiţoiu dezvăluie că primit atenționarea unui medic din Franţa, cu privire la pericolul acestei provocări. 

„Aceasta intoxicație cu paracetamol este prima cauză transplant hepatic de origine medicamentoasă în Franța. Semnele supradozajului cu paracetamol depind de doza ingerată și de condițiile de sănătate preexistente. Ele pot apărea până la 48 de ore după ingestie, pot fi minim simptomatice sau pot provoca greață, vărsături și dureri de stomac. Când supradozajul este semnificativ, pielea poate căpăta o nuanță mai galbenă (icter), semn de afectare a ficatului. Dacă aveți cea mai mică îndoială dacă copilul dumneavoastră a participat la această provocare, vă recomandăm să sunați cât mai repede la 112”, arată mesajul postat de medicul român. 

Potrivit swissinfo.ch, mai multe cantoane din vestul Elveției avertizează împotriva periculoasei „Paracetamol Challenge”, răspândită în prezent pe rețelele de socializare, cum ar fi TikTok.

Tinerii se provoacă reciproc să ia doze mari de analgezic paracetamol - adesea cu consecințe fatale. 

Autoritățile sanitare au avertizat populația cu privire la riscurile acestei practici.

Paracetamolul este unul dintre cele mai frecvent utilizate analgezice din lume. Ingredientul activ este conținut în numeroase medicamente precum Paracetamol-Mepha, Dafalgan, Panadol, Neocitran, Algifor și altele.

Toxicitatea ingredientului activ poate duce la insuficiență hepatică severă în cazul utilizării incorecte și poate fi chiar fatală în caz de supradozaj. Primele semne de otrăvire pot să nu apară decât după 24 până la 48 de ore de la ingestie. Semnele de otrăvire includ dureri abdominale, greață, probleme de coordonare și piele galbenă.

Mai multe țări europene au emis deja avertismente corespunzătoare în vara anului 2023.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite