Protejarea patrimoniului din Orientul Mijlociu, tema Congresului Mondial de Studii Siriace
0Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului anunță desfășurarea la București, pentru prima dată în Europa de Est, în perioada 3-7 august 2026, a Congresului Mondial de Studii Siriace (ediția a XIV-a) și Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine (ediția a XII-a), organizate în parteneriat cu Academia Română și Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei. Tema centrală a acestui eveniment, cu 400 de participanți din 35 de țări și 176 de universități renumite în întreaga lume este Pacea și dialogul, premise pentru protejarea patrimoniului material și imaterial.

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează nu doar infrastructura și populația civilă, ci și patrimoniul cultural al țărilor din regiune.
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului anunță desfășurarea la București, pentru prima dată în Europa de Est, în perioada 3-7 august 2026, a Congresului Mondial de Studii Siriace (ediția a XIV-a) și Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine (ediția a XII-a), organizate în parteneriat cu Academia Română și Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei.
Tema centrală a acestui eveniment, cu 400 de participanți din 35 de țări și 176 de universități renumite în întreaga lume este Pacea și dialogul, premise pentru protejarea patrimoniului material și imaterial.
Acest eveniment academic de prestigiu, cunoscut și ca Symposium Syriacum și organizat începând din 1972 la fiecare patru ani, reunește specialiști de top în istoria, limba, cultura, teologia și viața bisericească siriacă și arabă creștină. Edițiile anterioare s-au desfășurat la Roma (1972 și 2016), Chantilly (1976), Göttingen (1980), Groningen (1984), Louvain (1988), Cambridge (1992), Uppsala/Lund (1996), Sydney (2000), Beirut (2004), Granada (2008), Valletta (2012), Paris (2022).
Congresul Mondial de Studii Siriace și Conferința Internațională de Studii Arabe Creștine contribuie la promovarea diplomației culturale și la reprezentarea României în sfera valorilor patrimoniale, înscriindu-se în continuarea Inițiativei Levant pentru Pace Globală, lansată de președintele Emil Constantinescu.
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, înființat pentru a susține această inițiativă românească, și-a adus contribuția la configurarea conceptului de Diplomație culturală prin Înțelegerea Celuilalt și la Cultura Păcii prin Educație.
Pacea nu trebuie văzută doar ca o alternativă la război; nu trebuie definită ca o valoare în sine, ci ca un instrument pentru apărarea celei mai importante valori a umanității – viața. Cultura păcii se obține printr-un proces de educație îndelungat, care respinge violența nu numai în soluționarea diferendelor, ci și ca o formă de realizare a unor valori unanim acceptate ca libertatea, adevărul și dreptatea.
Prof. dr. Emil Constantinescu, Președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului; Președintele României 1996-2000
Specialiști de renume mondial, în premieră la București
Dintre savanții de renume mondial care și-au confirmat prezența, în calitate de keynote speakers, la cel de-al XIV-lea Congres Mondial de Studii Siriace îi amintim pe Françoise Briquel-Chattonet (Academia Franceză de Litere și Inscripții, Paris, Franța); Jack Tannous și George Kiraz (Universitatea și Institutul de Studii Avansate, Princeton, SUA); David G. K. Taylor (Universitatea din Oxford, Marea Britanie); Columba Andrew Stewart (Hill Museum & Manuscript Library, Collegeville, SUA); Kevin van Bladel (Universitatea din California de Sud, SUA); Alberto Rigolio (Universitatea din Durham, Marea Britanie); Salam Rassi (Universitatea din Edinburgh) și Aaron Michael Butts (Universitatea din Hamburg).
Comitetul Onorific al Congresului Mondial de Studii Siriace și al Conferinței Internaționale de Studii Arabe Creștine este alcătuit din Sebastian Brock (Universitatea din Oxford); Erica Hunter (Universitatea din Cambridge); Susan Ashbrook Harvey (Universitatea Brown); Robert Kitchen (Hill Museum and Manuscripts Library, St John’s University Collegeville, Minnesota); Philip Forness (Universitatea Catolică din Leuven); Pablo Argárate (Universitatea din Graz); Ephrem Aboud Ishac (Academia de Științe a Austriei, Viena).























































