Foto Primele imagini cu Nicușor Dan și Donald Trump la summitul NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Nicuşor Dan a avut miercuri o scurtă conversație cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Summitul NATO de la Haga. Cei doi lideri și-au strâns mâinile, potrivit fotografiei oficiale publicate de președinția României. 

Nicușor Dan și Donald Trump la Haga FOTO Președinția României
Nicușor Dan și Donald Trump la Haga FOTO Președinția României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă, marţi şi miercuri, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care are loc la Haga, în Regatul Ţărilor de Jos. 

Nicuşor Dan a avut miercuri scurte convorbiri cu mai mulţi lideri ai statelor NATO pe marginea summitului, între care premierii canadian Mark Carney şi respectiv neozeelandez Christopher Luxon şi cancelarul german Friedrich Merz, relatează Agerpres.

Printre liderii cu care a discutat șeful statului român se numără preşedinta Macedoniei de Nord, Gordana Siljanovska-Davkova, preşedintele finlandez, Alexander Stubb, preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, şi cancelarul federal german Friedrich Merz.

În marja Summitului NATO de la Haga, Dan a avut o întâlnire și cu prim-ministrul britanic Keir Starmer. „Am discutat despre relaţia strânsă dintre România şi Regatul Unit, ca parteneri strategici şi aliaţi”, a transmis el.

Nicuşor Dan a avut o poziţie privilegiată la fotografia de grup a summitului NATO, care a început marţi seara cu un dineu de gală găzduit de regele Ţărilor de Jos, Willem-Alexander.

În fotografia realizată cu toţi invitaţii pe treptele Palatul Huis ten Bosch din Haga, reşedinţa oficială a regelui Willem-Alexander şi a reginei Maxima a Olandei, preşedintele României a stat în rândul al doilea, avându-l în stânga pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, iar în faţa sa au stat preşedintele SUA, Donald Trump, şi gazdele regale, care au ocupat rândul din faţă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite