Primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, audiat la DNA în dosarul de corupţie de la CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost audiat luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). La ieşirea din sediul instituţiei, acesta a precizat că a fost citat în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza însă despre ce cauză este vorba. Surse judiciare au declarat că Pinalti a fost audiat în dosarul deschis în urma unei plângeri depuse de un deputatul PP-DD împotriva preşedintei CNA.

UPDATE Gheorghe Ştefan (Pinalti), a părăsit sediul DNA după aproximativ o jumătate de oră.

Întrebat dacă vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, l-a ajutat să obţină de la Consiliul Naţional al Audiovizualului o licenţă pentru un post de televiziune, Gheorghe Ştefan a spus nu are nicio legătură cu acesta.

Gheorghe Ştefan a spus, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat să se prezinte în calitate de martor într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba şi care ar fi faptele vizate de anchetatori.

Potrivit unor surse judiciare, Gheorghe Ştefan a fost citat de procurorii anticorupţie în acelaşi dosar în care a fost chemat pentru a fi audiat şi Viorel Hrebenciuc.

Hrebenciuc a precizat vineri că a fost chemat pentru a da lămuriri despre relaţiile instituţionale dintre Parlament şi CNA.

De asemenea, procurorii DNA i-au audiat şi pe preşedintele CNA, Laura Georgescu, Narcisa Iorga, Răsvan Popescu, Viorel Vasile Buda şi Christian Mititelu, membri în Consiliu.

De asemenea, a ajuns în faţa procurorilor şi Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a depus la DNA o plângere penală după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului.

Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Laura Georgescu, şefa CNA, audiată timp de mai multe ore la DNA în urma unei plângeri depuse de deputatul Liliana Mincă

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a părăsit sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după ce a fost audiată timp de mai multe ore de procurori în dosarul deschis în urma plângerii depuse de deputatul PP-DD Liliana Mincă. Aceasta a refuzat să facă declaraţii, cerându-le jurnaliştilor să ia informaţii de la purtătorul de cuvânt al Consiliului.

Noi înregistrări cu şefa CNA: „Îmi vine să iau fierăstrăul să-ţi tai bucăţi din corp care îţi atârnă“

Noi înregistrări în care şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, foloseşte un limbaj neadecvat au fost făcute publice. Aceasta îşi ameninţă interlocutorul şi îi spune că îi vine să îi taie membre.

Şefa CNA, Laura Georgescu, audiată în Parlament: Sunt cuvinte scoase din context şi schimbate

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), susţine că înregistrările care o incriminează nu sunt integrale. Realitatea TV a prezentat luni seară o înregistrare în care Laura Georgescu recunoaşte că favorizează anumite posturi de televiziune, folosind un limbaj neadecvat în concordanţă cu funcţia pe care o deţine.

Înregistrări în care şefa CNA, Laura Georgescu, recunoaşte favorizarea unui post de televiziune

Realitatea TV a prezentat luni seară o înregistrare audio în care preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, recunoaşte că favorizează anumite posturi de televiziune.

Scandalul din jurul şefei CNA continuă. Narcisa Iorga: „Laura Georgescu, dă-ţi demisia!

Narcisa Iorga, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, a publicat pe blogul său o scrisoare deschisă către Laura Georgescu, preşedinta CNA, căreia îi cere demisia. „Ai vorbit unor copii despre ”crăpat creierii pe pereţi”, l-ai întrebat pe un altul ”de ce e supraponderal” şi ”de ce mănâncă în halul ăsta”. Mai poţi ridica privirea din pământ?“. Laura Georgescu va fi audiata la Comisia de cultura din Camera Deputatilor.

România TV, despre scandalul cu preşedintele CNA: „Am fost campionii amenzilor în 2013“

După ce Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, a recunoscut, într-o înregistrare făcută publică de realitatea.net, că a favorizat România TV, televiziunea se apără susţinând că „nu este sub «acoperirea» CNA, ci sub protecţia legii audiovizualului“, fiind „campionii amenzilor în 2013“ .

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite