Prefectul Capitalei, supărat pe edili, poliţie şi forţele de intervenţie în urma vijeliei de ieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei a declarat că nu există o colaborare eficientă între Poliţie şi ISU, pe de o parte şi primăriile de sector pe de altă parte.

Atănăsoaiei reclamă reacţia întârziată a autorităţilor locale şi a forţelor de intervenţie în urma vijeliei de aseară, din Capitală.

“Mă întreb cum ar reacţiona în situaţii mai serioase. Primarilor le cer, deşi am mai făcut-o şi anterior, să ia măsuri cu privire la arborii bătrâni sau uscaţi, care în cazul unor fenomene meteorologice periculoase se pot rupe producând pagube materiale. De asemenea, le cer să aplice ordinul prefectului prin care, la emiterea unei atenţionări meteo de fenomene periculoase, trebuie să se asigure că serviciul de permanenţă”, a declarat Atănăsoaiei.

În urma furtunei de aseară, în Bucureşti au căzut 17 copaci, iar 9 maşini au fost avariate. În sectorul 5 al Capitalei a căzut un stâlp.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite