Ponta: A trebuit să semnez o hârtie inutilă la poliţie în fiorosul dosar al vizitei lui Blair. E frumos în Românistan!
0Victor Ponta şi-a exprimat, pe Facebook, nemulţumirea că nu a putut participa la deschiderea anului universitar 2016-2017 la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu deoarece a fost obligat să meargă la o secţie de poliţie pentru a semna „o hârtie formală şi inutilă” în cadrul controlului judiciar la care este supus în dosarul vizitei lui Tony Blair în România.
Victor Ponta le-a transmis profesorilor şi studenţilor de la Universitatea din Târgu Jiu succes în noul an universitar, exprimându-şi regretul că nu a putut participa la ceremonia de deschidere.
”Din păcate, în acest an nu am putut să fiu şi fizic alături de ei, de colegii şi de prietenii din Târgu Jiu (aşa cum am păţit şi la deschiderea anului şcolar) - asta pentru că timp de 5 minute am semnat o hârtie strict formală (şi inutilă) la Secţia 6 de Poliţie din Bucureşti! Eu fiind singurul care trebuie să fac asta din fabulosul şi fiorosul dosar de crimă organizată internaţională cunoscut sub numele de «Vizita lui Tony Blair în România»!”, a scris fostul prim-ministru.
”E frumos în Românistan - sau mai corect puteţi să numiţi ţara noastră Absurdistan / Macoveistan / Prunistan / Puşcăristan / Tapalagstan / Iohannistan ş.a.m.d.”, a adăugat Ponta.
Procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile într-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICC) au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta, în dosarul în care fostul premier este acuzat de complicitate la spălare de bani.
Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara, pentru a face o vizită în China.
Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita lui Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.