Video Percheziții uriașe în toată ţara, după ce o firmă din străinătate a comercializat ilegal arme, prin curierat. 100 de arme și 30.000 de proiectile, ridicate de polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de percheziţii au loc în toată ţara, vineri, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. O firmă din afara ţării ar fi comercializat online arme, acestea fiind livrate prin firme de curierat, fără a fi declarate autorităţilor vamale.

Percheziții de amploare în toată țara FOTO: ARHIVA
Percheziții de amploare în toată țara FOTO: ARHIVA

UPDTATE: În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 100 de arme și 30.000 de proiectile.

„La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării. Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța”, a transmis Poliția Română.

Potrivit sursei citate, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

WhatsApp Image 2024 10 04 at 08 56 50 jpeg

„Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu. Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării”, a precizat Poliția. 

Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

De asemenea, vineri dimineaţă au loc acţiuni de tip ”razie” în toată ţara, în scopul prevenirii faptelor antisociale.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite