Peste 232.000 de elevi revin astăzi în băncile şcolilor bucureştene. Remus Pricopie a fost legitimat de elevii unei şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 232.000 de elevi au revenit la cursuri, în şcolile bucureştene.                     Foto Vlad Ignat - Adevărul
Peste 232.000 de elevi au revenit la cursuri, în şcolile bucureştene.                     Foto Vlad Ignat - Adevărul

Peste 232.000 de elevi bucureşteni s-au reîntors astăzi la şcoală după vacanţa de Crăciun. Îi aşteaptă, un semestru de foc, cu cinci luni de studiu, până când vor întra în febra examenelor de final de an. Pănă atunci au de înfruntat tezele, olimpiadele dar şi o săptămână de “şcoală altfel”.

În toate unităţile de învăţământ preuniversitare de pe raza Bucureştiului a fost forfotă mare luni dimineaţă. Cei peste 232.000 de elevi înscrişi în anul şcolar 2012-2013 au revenit în bănci pentru cel de-al doilea semestru. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei referitoare la structura anului şcolar, următoarea vacanţă de care vor avea parte, vacanţa de primăvară,  va începe pe 5 aprilie şi va dura doar o săptămână.

Înainte de acest repaos, ei se vor bucura de o săptămână de cursuri non-formale, prin programul  ''Să ştii mai multe, să fii mai bun!'' Astfel, săptămâna  1 - 5 aprilie va fi dedicată exclusiv activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare.

Marian Banu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şolar din Capitală a declarat pentru “Adevărul” că la începerea celui de-al doulea semestru nu a fost semnalată nici o problemă şi că toate unităţile de învăţământ şi-au putut primi elevii la ore. “Luni dimineaţă totul s-a desfăşurat în parametrii normalităţii, iar poliţiştii care ne sunt alături în urma parteneriatului făcut cu Poliţia Capitalei, au ajutat la buna desfăşurare a lucrurilor, fapt pentru care le mulţumim”, a declarat acesta.

Revine bulucul în trafic

Odată cu începerea şcolii, traficul din Bucureşti a revenit la proporţiile considerate normale, spre exasperarea şoferilor, iar mijloacele de transport în comun erau foarte aglomerate în jurul orei 8.00.

În perioada 2 - 7 aprilie, Ministerul Educaţiei organizează etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pentru toate disciplinele de învăţământ şi, după caz, ale concursurilor şcolare, iar tezele se vor susţine până la data de 25 mai, conform ordinului MECTS.

Remus Pricopie, verificat de elevi la intrarea în şcoală

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a vizitat luni mai multe şcoli din Capitală, iar la una dintre unităţile de învăţământ a fost legitimat de elevii de serviciu, el prezentând cartea de identitate pentru a putea intra în unităţile de învăţământ.

"Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unităţi de învăţământ din toată ţara. Am început cu cele din Capitală, nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în şcoală, întrucât aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină doreşte să ajungă în unitatea de învăţământ", a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Acesta a profitat de ocazie şi a făcut mai multe declaraţii referitoare la următoarele schimbări care vor avea loc în programa şcolară.

Pricopie a precizat că va exista în continuare clasa pregătitoare, iar înscrierile vor fi mult mai relaxate şi se vor desfăşura după criterii generale stabilite de către Ministerul Educaţiei şi cele particulare, ale unităţilor de învăţământ.

"Aş vrea să precizez pentru a mia oară de la momentul învestirii mele în funcţia de ministru al Educaţiei că până la această oră nu există nicio decizie în legătură cu clasa pregătitoare, alta decât cea legală, respectiv că ea va funcţiona. Anul acesta va fi un mai uşor întrucât vorbim de o singură generaţie, respectiv cei care intră în clasa pregătitoare, şi nu ca anul trecut când am avut două generaţii, respectiv cei care intrau în clasa pregătitoare şi cei care intrau în clasa întâi. Totodată, revin şi asupra informaţiei transmise încă din decembrie, care face referire la înscriere, aceasta urmând să fie mult mai relaxată, după criterii generale stabilite de către MECTS şi particulare vizând unităţile de învăţământ", a mai spus Remus Pricopie.

El a adăugat că şi clasa a IX-a rămâne pentru moment acolo unde este, respectiv în învâţământul liceal.

Ministrul Educaţiei a fost mulţumit pe durata vizitei în şcoli de faptul că a întâlnit echipaje ale poliţiei care supravegheau accesul în unităţile de învăţământ, dar şi de modul în care se desfăşoară activitatea didactică în şcolile vizitate.

"Voi continua astfel de vizite, este importante să ştim exact care sunt condiţiile din unităţile de învăţământ, dar să putem discuta şi cu profesorii şi elevii", a conchis Pricopie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite