Breaking Percheziții la Spitalul Militar Central într-un dosar de abuz în serviciu. Este vizată directoarea instituției, generalul Florentina Ioniță-Radu SURSE
0Procurorii fac, joi dimineață, 19 percheziții la domiciliile mai multor persoane, inclusiv la directoarea Spitalului Militar Central, generalul Florentina Ioniță-Radu, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale, au declarat surse judiciare pentru Adevărul.

Printre locațiile vizate de anchetatori se află și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, de percheziții fiind vizată directoarea instituției, dar și mai multe persoane.
Conducerea unității medicale ar fi acuzată și de semnarea unor documente importante in locul ministrului Apărării, prin care s-ar fi plătit salarii suplimentare, conform surselor Antena 3 CNN.
De asemenea, ar fi vorba li despre distribuirea de locuri de veci pentru vedete în Cimitirul Ghencea Militar 3.
Conform unor surse judiciare, prejudiciul este estimat la 8,2 milioane de lei. Ancheta este în desfășurare.
Știre în curs de actualizare.
Comunicat oficial DNA
Direcția Națională Anticorupție a transmis un comunicat cu privire la perchezițiile din acest dosar penal de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale.
„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în perioada 2020 - 2023.
În cursul zilei de 16 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se menționează în comunicatul DNA.