Cât de bogată este, de fapt, Nadia Comăneci? Afacerile din Statele Unite care i-au adus milioane de dolari „Zeiței de la Montreal”
0Nadia Comăneci, simbol al sportului românesc și una dintre cele mai mari gimnaste din istorie, și-a construit viața departe de România, în Statele Unite, unde a reușit să atingă un succes remarcabil și pe plan financiar.

Fosta campioană olimpică are în prezent o avere estimată la aproximativ 25 de milioane de dolari, obținută din mai multe afaceri dezvoltate alături de soțul său, Bart Conner.
Deși a părăsit competițiile de elită de mulți ani, Nadia nu s-a îndepărtat niciodată de gimnastică. Potrivit laureususa.com, ea este implicată activ în domeniul sportului prin „Bart Conner Gymnastics Academy”, o academie dedicată formării tinerelor talente, dar și prin „Perfect 10 Production Company”, o companie de producție cu profil sportiv.
În plus, fosta gimnastă deține și magazine de articole sportive, care îi aduc venituri consistente.
Trăiește într-o casă de lux din Ohio
În plan personal, Nadia Comăneci locuiește împreună cu soțul ei în Norman, un oraș liniștit din apropierea orașului Cleveland, statul Ohio. Cei doi au o casă spațioasă, de aproximativ 310 metri pătrați, evaluată la circa 400.000 de euro. Familia mai deține și o vilă de vacanță în California, unde locuiește în prezent fiul lor, student la Santa Monica.
Anul 2026 va avea o semnificație specială pentru „Zeița de la Montreal”, marcând 50 de ani de la momentul istoric în care a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Pe lângă veniturile din afaceri, Nadia Comăneci beneficiază și de o rentă viageră lunară din partea statului român, în valoare de 16.635 de lei, ca recunoaștere a performanțelor sale excepționale.























































