Percheziţii DNA la Ministerul Educaţiei, în legătură cu un proiect POSDRU derulat în perioada 2008-2009
0
Procurorii DNA efectuează percheziţii la sediul Ministerului Educaţiei, pentru a ridica documente legate de un proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), derulat în perioada 2008-2009 şi dedicat incluziunii romilor. Ministerul Educaţiei susţine că le-a pus la dispoziţie anchetatorilor toate documentele. Surse judiciare spun că vizat ar fi şi Gabriel Ispas, secretar general adjunct la Educaţie.
UPDATE Secretarul general adjunct al Ministerului Educaţiei, Gabriel Ispas, ar fi implicat în proiectul POSDRU, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii au început însă urmărirea penală doar faţă de fapte, până în acest moment nicio persoană nefiind pusă sub învinuire.
Ulterior, secretarul de stat adjunct din cadrul Ministerului Educaţiei Gabriel Ispas a negat că ar fi fost implicat. "Tot ce am făcut este să le cer managerilor de proiect să cheltuiască eficient şi legal banii. Sarcina mea în această anchetă este să coordonez, împreună cu secretarul general Gabriel Leahu, punerea documentelor la dispoziţia anchetatorilor. Tot aşa, şi în dosarul Microsoft am fost împuternicit să predau către DNA, documentele solicitate", a spus el pentru Adevărul.
El a mai declarat la ieşirea din sediul ministerului, că instituţia a încercat doar să grăbească depunerea cererilor de rambursare, iar dacă cineva a cerut refacerea documentelor justificative, acea persoană va răspunde. Ispas a răspuns astfel unei întrebări legate de completarea unor documente justificative după depunerea cererilor de rambursare.
"Dacă acest lucru este adevărat şi într-adevăr cineva ar fi făcut o asemenea operaţiune, atunci este treaba anchetatorilor să găsească această persoană. Noi le stăm la dispoziţie cu toate informaţiile necesare. Dacă cineva a solicitat acest lucru, va răspunde pentru faptele sale. Noi nu am încercat, ca minister. Constant, am cerut să grăbească procedura de depunere de cereri finale de rambursare, pentru a creşte gradul de absorbţie a banilor europeni", a spus secretarul general adjunct al MEN, citat de Mediafax.
Gabriel Ispas a adăugat, în acelaşi context, că toate documentele sunt la echipa de management a proiectului. El a precizat că ultima echipă de management a fost condusă de "doamna Paşa Policov (expert în cadrul MEN)".
Secretarul general adjunct al MEN a fost întrebat de jurnalişti şi dacă ar fi insistat cineva să scoată din sediul instituţiei documente sau laptopuri în cursul zilei de luni. "Nu pot să confirm sau să infirm acest lucru", a răspuns Ispas.
El a adăugat că luni, la zece minute după ce echipa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a intrat în sediul ministerului, toate birourile erau asigurate spre a putea fi predate documente şi că o încăpere în care s-ar fi aflat acte legate de proiect a fost a fost sigilată.
Întrebat dacă a discutat cu Ecaterina Andronescu despre ancheta DNA în acest caz, Gabriel Ispas a spus că nu a vorbit de patru luni cu fostul ministru al Educaţiei.
UPDATE: ”Având în vedere cercetările pe care procurorii DNA le efectuează Ministerul Educaţiei Naţionale îşi manifestă întreaga deschidere şi cooperare cu anchetatorii, în vederea clarificării întregii situaţii şi descoperirii eventualelor nereguli înregistrate în activitatea din trecut a instituţiei”, au declarat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
”Ministerul Educaţiei pune la dispoziţie toate documentele necesare pentru a face lumină în cazurile care ridică suspiciuni. Ministerul susţine lupta împotriva corupţiei şi va face toate demersurile necesare pentru ca eventualele semne de întrebare în privinţa derulării unor proiecte să fie lămurite”, au mai spus oficialii.
Din 2008 până în 2009 la cârma Ministerului Educaţiei au trecut, pe rând Cristian Adomniţei (PNL), urmat pentru scurt timp, de Anton Anton, fost secretar de stat pe Cercetare. Apoi ministru a fost Ecaterina Andronescu (de la sfârşitul lui decembrie 2008 până în octombrie 2009), urmată de PDL-iştii Emil Boc (premier şi interimar la Educaţie din octombrie până în decembrie 2009) şi Daniel Funeriu (ministru din decembrie 2009 până în februarie 2012).
Documentele ar urma să fie ridicate de la minister, dar şi de la Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanţare Externă şi Organismului Intermediar - Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic din Bucureşti (CNDIPT), potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.
Fapte din acest dosar ar avea legătură cu derularea Proiectului POSDRU „Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I. Programe integrate pentru creşterea accesului la educaţie şi a nivelului educaţional al copiilor din comunităţi defavorizate, cu precădere romi, în anul 2008 -2009”, parte din „Axa prioritară 2 – „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, DMI 2.2 – „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”.
Suma nerambursabilă în acest proiect ar fi de 15.929.018 lei, iar valoarea totală este de 18.500.000 lei.
De asemenea, sursele citate au arătat că nu ar exista documente justificative pentru cheltuielile efectuate şi nici pentru cererea de rambursare depusă.
Mai mult, există indicii în sensul că în prezent sunt refăcute documentele aferente proiectului.
Potrivit Ministerului Educaţiei, scopul acestui proiect este „prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii în rândul copiilor cu vârste între 5-8 ani din 420 de comunităţi dezavantajate, cu pondere ridicată de romi, cu precădere în localităţile rurale şi urbane mici, din România prin implementarea de alternative educaţionale pentru preşcolari şi părinţii acestora”.
”Obiectivul general al proiectului contribuie în mod direct la realizarea unuia dintre obiectivele operaţionale aferent AP2, DMI 2, privind prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, în special pentru categoriile defavorizate precum comunităţile/populaţiile rome, sărace şi rurale şi pentru copiii cu dizabilităţi”, se mai arată în informaţiile publicate oficial pe site.
Ce prevede proiectul anchetat
Proiectul este derulat de minister prin Direcţia Generală Învăţământ în Limbile Minorităţilor şi Relaţia cu Parlamentul, în parteneriat cu Fundaţia RUHAMA şi a avut ca perioadă de desfăşurare noiembrie 2008 - decembrie 2009.
În urma activităţilor proiectului, peste 8.400 de copii din mediul rural, cu risc de părăsire timpurie a şcolii, au participat, în vara anului 2010, la activităţile celor 423 grădiniţe de vară. În anul şcolar 2010-2011, aproximativ 6.400 de copii dintre toţi cei care au urmat grădiniţa de vară au participat, pe perioada clasei I, în programul ,,Şcoala după şcoală". O componentă importantă a proiectului a reprezentat-o şi implicarea părinţilor în educaţia copiilor. Astfel, peste 10.000 de părinţi sau tutori au beneficiat de informare şi consiliere, din care 5.000 au fost implicaţi în programul „Şcoala părinţilor", se arată în comunicatul de presă al ministerului de la închiderea proiectului, în 2011.
Secretarul de stat pe preuniversitar de atunci, Oana Badea, susţinea efectele pozitive ale iniţiativei. „Proiectul a dovedit un lucru simplu: banii europeni trebuie să producă efecte asupra beneficiarilor direcţi, copii, părinţi, cadre didactice Legea Educaţiei Naţionale aduce, în acest context, propriile soluţii prin introducerea clasei pregătitoare. Aceasta rezolvă problema pe care grădiniţele estivale au preluat-o cu succes în cadrul acestui proiect, aceea a egalizării startului în clasa I. Ministerul Educaţiei ştie că instituirea clasei pregătitoare este premisa unui start egal pentru toţi copii din România, indiferent că aparţin, sau nu, unui grup defavorizat. Din 2012, copiii de 6 ani vor beneficia de introducerea acestei măsuri".

Fostul secretar de stat MEN, Oana Badea, în 2011, la închiderea proiectului vizat acum de DNA FOTO: edu.ro
Deocamdată, reprezentanţii instituţiei nu au putut oferi informaţii oficiale legate de aceste percheziţii.