Pedeapsa primită de o româncă pentru maltratarea unui bătrân de care trebuia să aibă grijă îm Italia. Bărbatul îi dăruise o casă și un teren
0O româncă în vârstă de 57 de ani, care lucra în Italia, fost condamnată la peste 19 ani de închisoare, într-un proces în care a fost acuzată că a maltratat și înșelat un italian bătrân, pe care era plătită să-l îngrijească.

Procurorul Chiara Maria Marcaccio a solicitat, în total, 19 ani și 3 luni (14 pentru rele tratamente agravate, patru ani și șase luni pentru incitare la corupție și nouă luni pentru vătămare corporală) pentru inculpata româncă Ana G, în timp ce avocatul femeii a cerut achitarea clientei sale, pe motiv că nu ar fi săvârșit faptele de care este acuzată, scrie publicația italiană Ottopagine.it.
Instanța din Benevento a acceptat în totalitate concluziile procurorului și a condamnat-o la 19 ani și 3 luni pentru comportamentul său față de victimă, un italian în vârstă de 87 de ani din Bonito, a cărui îngrijitare era.
Bătrânul a ajuns, în decembrie 2017, la spitalul „Frangipane" din Ariano Irpino, unde, trei zile mai târziu, a murit.
Potrivit anchetatorilor, la sosirea în spital, bărbatul era în stare de deshidratare și în condiții precare de igienă. În plus, femeia i-ar fi provocat răni, aruncându-l din mașină și făcându-l să cadă pe asfalt.
Bătrânul îi dăruise româncei o casă și un teren
Procuratura a considerat că femeia, profitând de vârsta înaintată și de fragilitatea bătrânului, văduv și fără copii, prin „false atitudini iubitoare și afectuoase”, ar fi primit un teren și o casă într-o zonă rurală, după ce, în octombrie 2017, ar fi încheiat un contract de muncă pentru îngrijirea pensionarului italian.
După ce s-a văzut cu proprietățile, românca ar fi început să se comporte agresiv față de bătrân.
Anchetatorii au pomenit și de un episod în care un bărbat cu care românca avea o relație a fost atacat cu un cuțit, după ce acesta a refuzat să aibă grijă de bărbatul de 87 de ani, în absența femeii. Bărbatul a reușit să să scape, însă românca l-ar fi atacat din nou. Potrivit sursei citate, concubinul ar bătut-o cu o bâtă de lemn. Femeia a reclamat însă că partenerul ei l-ar fi lovit și pe bărbatul de 87 de ani, justificând, astfel, rănile victimei.
Acuzațiile de incitare la corupție aduse femeii se referea la suma de bani cu care ar fi încercat să-i mituiască pe carabinieri, pentru a-i convinge să-i returneze mașina confiscată.
Pe lângă pedeapsa cu închisoare pronunțată, instanța a pus în sarcina româncei și plata unor daune în favoarea părților civile care au acționat-o în instanță (rudele bătrânului și nu numai).