Pagina cititorului

Dorina Boiangiu are 49 de ani, este căsătorită şi locuieşte în Târgu-Jiu. De profesie economist, ea îşi face timp şi pentru lectură.

Abonaţii noştri: O bibliotecă pentru fata ei

S-a abonat la ziarul „Adevărul" pentru Oana (foto), fiica sa de 19 ani, căreia îi plac foarte mult colecţiile de cărţi.

„M-am abonat la acest ziar atunci când a ieşit colecţia «Pictori de geniu». Apoi m-am gândit să cumpăr ziarul împreună cu seria «Jules Verne», precum şi «Marile Muzee»", spune Dorina. Oana este elevă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu" şi vrea să dea la Facultatea de Litere din Bucureşti.

„Îmi plac la nebunie filmele de comedie. Am deja o colecţie şi o să pregătesc o bibliotecă pentru propriii copii. Citesc şi ziarul, pentru că oferă o gamă variată de informaţii din toate domeniile", a precizat Oana, care şi-ar dori o colecţie de filme cu Stan şi Bran.

Editorialul cititorului: Prea multă metaforă în politică

Constat fără un prea mare efort că mesajul politic actual abundă în metafore. Discursurile din Parlament - ca un exemplu - au, în formă cel puţin, aura marilor noştri politicieni de odinioară (Tache Ionescu, Brătienii etc). Se folosesc la tot pasul - în fapt, paragraful - citate celebre, mituri insuficient exploatate, latinescuri, franţuzisme şi, mai nou, englezisme (ultimele sunt... trendy).

Tot cu o „bună" frecvenţă se mai rostesc alocuţiuni cu ritm şi măsură, aproape... poezii - chiar dacă grefate pe fondul unor incisive pledoarii combative. Partea bună a lucrurilor deja spuse este că, după '89, din ograda politicului (şi a guvernării la vârf, deopotrivă) nu mai auzim formulări lingvistice de tipul: „să facem totul", „pe cele mai înalte culmi" ş.a.m.d. Demnitarii noştri de azi, ce‑i drept, măcar la capitolul retorică şi mânuirea metaforei stau mult mai bine decât „portavocile" limbajului de lemn folosit de regimul
totalitar.

Se poate pune, în plan paralel, întrebarea: cât de eficientă este o politică prea visătoare, melancolică, prea „însiropată" cu metafore? Oare cei care ne conduc destinele ţării se pot întrece, ei între ei, doar în materie de... simplă retorică erudită?(iată că şi erudiţia ostentativă, neacompaniată de pragmatism, poate fi uneori neproductivă). Parlamentul României, luat iarăşi ca pildă, îşi poate permite să devină, preponderent, doar un for... metaforic? (al euforiei vorbelor, fie ele şi dintre acelea frumoase).

Să-l confundăm, astfel, cu cu un gen de „areopag" al Greciei antice, unde „aezii" cântă şi recită mai mult sau mai puţin pe struna respectivului partid? Părerea mea este că politica la vârf, dar nu numai, necesită mesaje judicioase, la obiect, seci şi reci, „neînstruţate" cu prea multă „poezie". Locul de drept al metaforei este în cercul poeţilor.(Florin Nechiti)