Pagina cititorului
0Biblioteca familiei Comşa numără peste 8.000 de volume adunate de-a lungul timpului, dintre care o parte provin din colecţiile „Adevărul“.
„Am renunţat la alte ziare"
Mircea Comşa (71 ani) a fost judecător 40 de ani, iar acum îşi petrece timpul printre cărţi. „Cărţile au fost întotdeauna una dintre pasiunile mele. Atât eu cât şi soţia am căutat să le insuflăm această dragoste pentru cărţi şi copiilor", a spus Mircea Comşa. Cei doi soţi intenţionează să lase colecţia zestre nepoţilor.
„Mi-am învăţat copiii ca atunci când au nevoie de o informaţie să o caute. Cărţile sunt cele mai bune surse de a le obţine", a explicat Mircea Comşa. Cei doi soţi sunt abonaţi ai ziarului „Adevărul" de peste 10 ani. „Obişnuiam să mă abonez la multe publicaţii, dar în final am rămas la ziarul pe care îl consider mai bun", a spus fostul judecător.
Nevoia de dreptate
Pedeapsa, coerciţia sau numai teama de acestea, ca şi recompensele materiale sau numai speranţa în obţinerea acestora, nu sunt şi nu au fost niciodată în istoria organizărilor politice suficiente în a asigura stabilitatea guvernării pe termen lung.
Pentru a se supune puterii politice, oamenii trebuie să creadă în faptul că cei care îi conduc sunt îndreptăţiţi să o facă. În România însă, situaţia este complet diferită.
Problemele actuale sunt urmările înţelegerilor tacite între poliţie, justiţie şi cei corupţi. Dacă după '90 se închideau ochii la mici găinării, acum aceşti oameni s-au dezvoltat şi afacerile lor s-au extins într-un mod periculos.
De la mici compromisuri s-a ajuns la mari compromisuri, iar corupţia a ajuns să conducă afaceri locale, procese mari sau bani murdari. Dacă nu se va lua o decizie la nivel superior prin care să fie pedepsiţi toţi părtinitorii, România va intra într-o criză mai gravă decât cea economică.
Mulţi români au crezut că după decembrie 1989 a sosit timpul să-şi pună în practică micile afaceri prin care să profite de libertăţile şi căile create de şubreda democraţie care se instala în ţară. Aşa au ajuns unii afacerişti să obţină venituri pe căi uneori destul de dubioase.
Cred că trebuie să judecăm lucrurile în ansamblul lor, să vedem cauzele şi efecte problemelor şi infracţiunile să fie stabilite în funcţie de contextul săvârşirii lor. Din aceste considerente, este necesar ca viitorii conducători ai României să fie acei oameni care pot să facă acest lucru, adică să fie drepţi.
Ioan Băileşteanu























































