Video Operațiunea „JUPITER 5” în cifre: 1.170 de percheziții și 300 de dosare penale în doar cinci zile

0
Publicat:

Bilanţul Operaţiunii „JUPITER 5”, desfăşurată în această săptămână de IGPR şi de Parchetul ICCJ include 300 de dosare penale, 1170 percheziții domiciliare și măsuri preventive față de 166 de persoane.

Au fost efectuate 1170 percheziții domiciliare FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Au fost efectuate 1170 percheziții domiciliare FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Operaţiunea „JUPITER 5”, desfăşurată în perioada 8 -12 iunie 2026, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), s-a caracterizat prin acţiuni complexe, un ritm susţinut al intervenţiilor, precum şi printr-o mobilizare optimă de resurse a celor două instituţii”, a transmis Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, acțiunile organizate în cele 5 zile, la nivel național, au fost desfășurate în cadrul a 300 de dosare penale care au vizat, în principal, investigarea unor infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, infracțiuni la regimul silvic, furt, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de corupție, precum și alte fapte prevăzute de legea penală.

De asemenea, în cadrul operațiunii „JUPITER 5” au fost desfășurate 258 de acțiuni operative, fiind puse în aplicare 1.170 de mandate de percheziție domiciliară și 535 de mandate de aducere.

ICCJ a transmis totodată că, în urma activităților desfășurate, care au vizat 403 suspecți, au fost dispuse măsuri preventive față de 166 de persoane, respectiv 59 de măsuri preventive ale reținerii, 8 măsuri de arestare preventivă, 3 măsuri de arest la domiciliu și 96 de măsuri preventive restrictive de drepturi constând în control judiciar, dintre care 2 pe cauțiune.

„În cadrul dosarelor penale instrumentate la nivel național au fost instituite măsuri asigurătorii în cuantum total de 141.435.164 lei”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, au fost ridicate și indisponibilizate bunuri constând în aproximativ 600.000 de țigarete de contrabandă, peste 10.000 de articole pirotehnice, 55 de arme neletale, 40 de arme letale, peste 69 de tone de deșeuri și substanțe periculoase, 790 de litri de motorină, 583 mc de material lemnos, 137 de instrumente muzicale, 12.073 de piese componente ale instrumentelor muzicale, peste 8.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, 250 de grame de bijuterii din aur, precum și 458.590 lei.

„Prin rezultatele obținute și prin amploarea operațiunii, „JUPITER 5” reconfirmă capacitatea instituțională a Ministerului Public și a structurilor de poliție judiciară de a desfășura, în mod coordonat, acțiuni de amploare pentru combaterea fenomenului infracțional, protejarea valorilor sociale fundamentale și recuperarea prejudiciilor cauzate prin săvârșirea de infracțiuni”, mai precizează comunicatul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite