Omagierea lui Yasser Arafat - infracţiune sancţionabilă de Hamas în Fâşia Gaza
Poliţia Mişcării rezistenţei islamice (Hamas) a arestat miercuri şase persoane care aprinseseră lumânări în Gaza pentru a aduce un omagiu defunctului lider palestinian Yasser Arafat, informează Reuters.
Totodată, poliţia mişcării islamiste a dispersat alte zeci de palestinieni care se adunaseră pentru a comemora împlinirea a cinci ani de la moartea primului preşedinte palestinian.
În Cisiordania, Mahmoud Abbas, succesor al lui Arafat la conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene, a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei şi a mişcării Fatah, a invitat Hamas să semneze proiectul de reconciliere interpalestiniană propus de Egipt. "Am acceptat documentul egiptean şi invităm Hamas să facă la fel, fără să treneze lucrurile. Noi îi întindem mâna pentru reconciliere", a spus Abbas în faţa miilor de persoane adunate la Ramallah pentru a omagia amintirea lui Arafat.
Preşedintele Consiliului legislativ palestinian, Aziz Doueik, membru moderat al Hamas, a cerut şi el mişcării islamiste să se reconcilieze cu Fatah. 'Răspunsul la intransigenţa israeliană, la continuarea colonizării şi la susţinerea totală a americanilor în ocupaţie trebuie să fie unitatea', a lansat el.
Dar Sami Abu Zouhri, purtător de cuvânt al mişcării, a respins aceste apeluri, asimilându-le unei manevre politice din partea lui Abbas, acuzat de Hamas că vinde la preţ redus cauza palestiniană.



















































