Nu am urmărit demonizarea stângii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În legătură cu apariţia articolului despre raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste precizez că documentul discutat este o lucrare ştiinţifică de ample

În legătură cu apariţia articolului despre raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste precizez că documentul discutat este o lucrare ştiinţifică de ample dimensiuni, care, evident, nu putea fi consultată de jurnalişti într-un interval scurt. Domnul Andrei Bădin a selectat doar o serie de nume de actualitate, nepropunându-şi să prezinte exhaustiv personalităţile discutate mai pe larg în raportul final. Scopul acestui document este o analiză inspirată de o metodologie ştiinţifică a instituţiilor, metodelor şi personalităţilor care au făcut posibile crimele şi abuzurile dictaturii comuniste între 1945-1989. În mod evident, raportul examinează personalităţi de vârf ale partidului şi Securităţii deopotrivă din perioada Gheorghiu-Dej şi din perioada Ceauşescu. O parte substanţială a raportului final este consacrată atrocităţilor comise de regimul totalitar comunist. Este discutat rolul nefast al unor călăi precum Teoharie Georgescu, Nicolski-Pintilie-Bodnarenko, Drăghici, Bobu, Postelnicu şi alţii ca ei. Raportul aduce un omagiu personalităţilor democratice şi tuturor victimelor regimului comunist. Dintre toate aceste personalităţi, raportul accentuează martiriul unor figuri importante precum conducătorii PNţCD Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, conducătorul PNL Dinu Brătianu şi liderii social-democraţi Iosif Jumanca şi Ion Fluieraş. Raportul nu urmăreşte sub nicio formă culpabilizarea colectivă a membrilor PCR, a UTC. Raportul final nu urmăreşte niciun fel de demonizare a stângii democratice şi antitotalitare, ci, dimpotrivă, subliniază meritele Partidului Social Democrat, formaţiune politică cu o veche tradiţie în România democratică, distrusă de comuniştii subordonaţi Moscovei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite