Noi tentative de dezinformare pe TikTok privind posibila pregătire a României de război. Anunțul MApN
0Ministerul Apărării Naționale (MApN) semnalează faptul că au apărut informații false pe TikTok cum că s-ar închide granițele României și că a fost adusă tehnică militară în Portul Constanța.
Videoclipurile semnalate de autorități au devenit virale pe rețelele sociale, iar cele din exemplul oferit de MApN au adunat între câteva sute și mii de like-uri, dar și sute de comentarii.
„Ministerul Apărării Naționale semnalează noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok.
De această dată sunt vizate frontierele României și infrastructura portuară.
Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea, tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanța – locația filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război”, explică MApN în comunicat.
Ministerul dezminte aceste informații și le consideră forme grosolane de a distorsiona adevărul. De asemenea, în comunicat se vorbește și despre încercarea unor actori statali de a induce starea de panică în rândul populației.
„Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice.
Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale vor continua să semnaleze cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situații vor fi identificate”, încheie instituția